anafora definitie

46 definiții pentru anafora

anafóra sf [At: (a. 1802) URICARIUL I, 7/20 / Pl: ~le / E: ngr ἀνἀφορά] 1 (Înv) Raport făcut domnitorului de către un mare dregător). 2 Proclamație a domnului.
anafóră2 sf vz anafură
anafóră1 sf [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr anaphore, lat anaphora] Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze succesive pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.
anáfură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: -foră, naforă, nafură / E: vsl aнaфopa] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII-XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anaforá.
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] – Din fr. anaphore, lat. anaphora.
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Învechit) Raport scris adresat domnitorului, de obicei de către un mare dregător. Se miră cineva cînd vede... anaforalele și hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puțin. Ni s-au prilejuit a vide o anafora scrisă pe douăzeci coale hîrtie. NEGRUZZI, S. I 304.
ANAFÓRĂ, anafore, s. f. Figură de retorică, constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază, pentru a obține efecte stilistice.
ANÁFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: náfură (ȘEZ. V 137) s. f.
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.
ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.
ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).
anaforá (raport) (înv.) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále, art. anaforálele
anafóră / anáforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei / anáforei; pl. anafóre / anáfore
anáfură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anáfurei
anaforá (raport) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále
anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre
anáfură (bis.) s. f., g.-d. art. anáfurei
ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)
ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].
ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)
anáfură (anáfure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)náforă, nafură. – Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.
ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá
ANÁFURĂ f. Bucăți mici de prescură, care se împart credincioșilor după liturghie. [G.-D. anafurei] /<sl. [a]nafora
anaforà f. odinioară, raport către Domnul țării: gata-i anaforaua către Vodă? AL. [Gr. mod. ANAFORÀ].
anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].
nafură f. V. anafură.
anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă) a unuĭ funcționar către domn.
1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu ortodox o binecuvintează la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
*2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.
náfură V. anaforă.
ANAFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)
anaforă (gr. anaphorá din ana și pherein „a transporta”), figură care constă în repetarea aceluiași cuvânt (acelorași cuvinte) în fruntea a cel puțin două unități sintactice sau metrice (membre ale propoziției, frazei, versului sau strofei): x / x... (R): „În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei, de pier fără județ, fără vină și fără samă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă” (Gr. Ureche). Sin. epanaforă.
anaforă alternantă (antiteză) se numește anafora pronominală, în care pronumele anaforic se repetă alternant (pers. I cu pers. a II-a sau a III-a), realizând o antiteză caracteristică (R): „Tu te scoli de cu noapte ca să răspunzi celor ce te consultă; el, ca să ajungă devreme cu armata acolo unde trebuie. Pe tine te trezește cântecul cocoșilor, pe el, al trompetelor etc.” (Q., vol. III, p. 66); „Ea un înger ce se roagă – el un demon ce visează; Ea o inimă de aur – el un suflet apostat; El, în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat- La picioarele Madonei, tristă, sfântă ea veghează.” (Eminescu)
anaforă gramaticală se numește repetiția unuia sau a mai multor segmente nominale printr-unul pronominal (R): „Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumină – Toate-s praf...” (Eminescu) În exemplu de mai sus, segmentul nominal repetat (prin pronume) este anterior și se numește antecedent. Dar pronumele anaforic se poate referi și la un segment nominal care urmează. Ceea ce numim în gramatica limbii române anticiparea sau reluarea pronominală a complementului reprezintă o formă specifică, gramaticalizată, a pronumelui anaforic: „L-a trimis pe copil la joacă.” sau „Tata i-a strâns ciobanului mâna.” (M. Sadoveanu)
anaforá s. f. Partea centrală a Liturghiei ortodoxe, corespunzând canonului euharistic, care constă dintr-un ansamblu de rugăciuni de mulțumire, de consacrare și de invocare, însoțite de gesturi și acțiuni simbolice, în timpul căreia se săvârșește prefacerea sfintelor daruri în sfânta Taină a împărtășaniei. – Din gr. anafora.

anafora dex

Intrare: anafură
anafură substantiv feminin
anaforă substantiv feminin
  • pronunție: anaf'oră, an'aforă
nafură substantiv feminin
Intrare: anaforă
anaforă substantiv feminin
  • pronunție: anaf'oră, an'aforă
Intrare: anafora
anafora substantiv feminin