anadiplóză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr anadiplose] Figură retorică ce constă în repetarea sfârșitului unei fraze la începutul frazei următoare.

ANADIPLÓZĂ, anadiploze, s. f. Figură retorică prin care se începe o frază cu cuvântul sau cu cuvintele de la sfârșitul frazei precedente; repetiție. – Din fr. anadiplose.

ANADIPLÓZĂ, anadiploze, s. f. Figură retorică prin care se începe o frază cu cuvântul sau cu cuvintele de la sfârșitul frazei precedente; repetiție. – Din fr. anadiplose.

anadiplóză (-di-plo-) s. f., g.-d. art. anadiplózei; pl. anadiplóze

anadiplóză s. f. (sil. -plo-), g.-d. art. anadiplózei; pl. anadiplóze

ANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Procedeu stilistic care constă în a începe o frază cu cuvântul sau cu cuvintele de la sfârșitul frazei precedente; geminație, reduplicație. [< fr. anadiplose, cf. lat., gr. anadiplosis < gr. ana – din nou, diplosis – dublare].

ANADIPLÓZĂ s. f. reluare a unui cuvânt de la sfârșitul unei unități sintactice sau metrice la începutul unității următoare; geminație, reduplicație. (< fr. anadiplose)

*anadiplóză f., pl. e (vgr. anadiplosis). Ret. Figura pin care se repetă la începutu frazeĭ sfîrșitu frazeĭ precedente. V. retorică.

anadiploză (gr. anadiplosis, lat. reduplicatio „reduplicare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte din finalul unei unități sintactice sau metrice, imediat (sau aproape imediat) la începutul unității sintactice sau metrice următoare: x / x... (R): „Cine face bine, bine găsește” (Pop.); „Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc.” (B. P. Hasdeu); „Căci a voastre vieți cu toate sunt ca undele ce curg, Veșnic este numai râul: râul este demiurg.” (Eminescu). Cf. lat.: „Deiphobum vidi lacerum crudeliter ora, Ora manusque ambas...” (Vergilius; → L. § 620). Sin. geminație sau reduplicație.