anabióză sf [At: DEX2 / P: ~bi-o- / Pl: ~ze / E: fr anabiose] Reducere a activității vitale la unele organisme în condiții neprielnice de viață.

ANABIÓZĂ s. f. Reducere a activităților vitale la unele organisme în condiții neprielnice de viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. anabiose.

ANABIÓZĂ s. f. Reducere a activității vitale la unele organisme din pricina condițiilor neprielnice de viață. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. anabiose.

anabióză (-bi-o-) s. f., g.-d. art. anabiózei

anabióză s. f. (sil. -bi-o-), g.-d. art. anabiózei

ANABIÓZĂ s.f. Revenire la viață a unor organisme după o întrerupere a funcțiilor lor vitale de mai lungă durată, având mai mult sau mai puțin caracterul morții. [< fr. anabiose, cf. gr. anabiosis – înviere].

ANABIÓZĂ s. f. revenire la viață a unor organisme după o întrerupere a funcțiilor vitale prin hibernare; criptobioză. (< fr. anabiose)

ANABIÓZĂ f. Reluare de către unele organisme a funcțiilor vitale după hibernare. /<fr. anabiose

anabióză s. f. Reducere a activităților vitale la unele organisme din cauza condițiilor neprielnice de viață ◊ „Când însă hrana este puțină și în plus vine și anotimpul friguros, el [șoricelul] cade într-un fel de anabioză, pulsul inimii scăzându-i până la o stare de cvasi-moarte, stare ce se poate menține timp îndelungat.” Sc. 17 X 81 p. 5 (din fr. anabiose; DEX, DN3)