AMĂGEÁLĂ, amăgeli și amăgele, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Amăgire, viclenie, minciună. Într-una din zile... scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul... și cînd deodată numai iacă vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic... Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul... Așa cu amăgele se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste. CREANGĂ, A. 8. Preocupare măruntă, naivă (cu care se amăgește cineva). Dar vremea trecea cu amăgele și eu creșteam pe nesimțite, și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35. 2. (Rar) Mijloc de a amăgi pe cineva, momeală. V. nadă. Onofrei Cos... aruncă amăgeală cîinilor, să nu-l latre. STANCU, D. 294.