amurg definitie

13 definiții pentru amurg

amúrg sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110/ Pl: ~uri / E: a2 + murg] 1 Apus al soarelui Si: (reg) amurgeală. 2 (Pdt pe la, prin, din; și îlav) Într- ~ ul Când se îngână ziua cu noaptea. 3 (Înv) Zori. 4 (Îe) A da în - A se însera. 5 (Fig) Declin. 6 (Fig; uneori cop vieții) Bătrânețe. 7 (Fig) Semiîntuneric.
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A3 + murg „amurg”.
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. În amurg = când se lasă seara. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – A + murg „amurg”.
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă. după apusul soarelui și ține pînă la venirea nopții; sfîrșitul zilei, înserare, crepuscul. E seara pe-aproape și ziua se stinge... Amurgu-i de sînge... Și cerul e roșu, și ceru-i de pară... TULBURE, V. R. 41. Cîmpiile se scufundau tot mai mult în liniștea amurgului cald de sfîrșit de martie. SADOVEANU, O. LV 7. Iată, din văile-adînci se urcă spre creștete-amurgul, Umbrele nopții se-ntind și liniștea vine din ceruri. COȘBUC, P. II 63. ◊ Fig. Își aducea aminte de Potcoavă cel de altădată, acum cufundat într-un amurg de basm. SADOVEANU, O. I 93. ◊ Loc. adv. În amurg sau în amurgul de seară sau (învechit) într-amurgul = pe înserate. Era în amurg tîrziu și cerul se întuneca din ce în ce. DUNĂREANU, CH. 31. În amurg de seară, Lelea Fira sta, Gheme depăna, Sfaturi înșira Pentru fată-sa. COȘBUC, P. II 142. Călător, care-ntr-amurgul pe paveaua sunătoare Treci... NEGRUZZI, S. II 92. ◊ Expr. A da în amurg = a amurgi, a se însera. [Fata] pînă seara nu jucă cu altul decît numai și numai cu dînsul. Cînd dete în amurg... ea pieri. ISPIRESCU, L. 310. ◊ Fig. Se-nălța pe albăstreala întunecată a cerului un părete îngust și negru, cu muchea surpată, cu laturile crăpate, fioros și cobitor ca urma unui păcat în amurgul conștiinței. ODOBESCU, S. I 162. ♦ Fig. (Uneori determinat prin «al vieții») Bătrînețe, sfîrșitul vieții, declin. Mi-o închipuisem cu părul alb, într-o bătrînețe calmă și înțeleaptă, fiind mai departe ființelor noastre în amurg același prilej unic de întîlnire și încîntare. BOGZA, C. O. 5. Trist e deșertul ce se-ntinde Pe sub amurgul vieții. ALECSANDRI, P. III 183.
AMÚRG, amurguri, s. n. Semiîntuneric care se lasă după apusul soarelui și ține până la venirea nopții; înserare, crepuscul. ◊ Loc. adv. În amurg = pe înserate. ♦ Fig. Bătrânețe, sfârșitul vieții. – Din a3 + murg „amurg”.
amúrg s. n., pl. amúrguri
amúrg s. n., pl. amúrguri
AMÚRG s. v. înserare.
Amurg ≠ răsărit, zori
AMÚRG ~uri n. 1) Perioadă de timp dintre apusul Soarelui și lăsarea nopții; crepuscul; înserare. ◊ În ~ când înserează. 2) fig. Sfârșitul vieții; bătrânețe. În ~ul vieții. /a + murg
amurg n. 1. vremea după apunerea soarelui când se îngână ziua cu noaptea: soarele cu amurgul nu poate avea ’ntâlnire AL.; 2. fig. crepuscul: trist e deșertul ce se ’ntinde pe sub amurgul vieții AL. [V. murg].
amúrg și (rar) murg n., pl. urĭ (sl. *morkŭ, vsl. mrakŭ, întuneric; bg. súmrak, amurg, rus. mórok și moróka, negură deasă, dial. súmorok, amurg. V. promoroacă). Timpu de la apusu soareluĭ. La amurg, în amurg, spre seară, pe înserate. Din capu murguluĭ (N. Pl. Ceaur, 19), cum (îndată ce) începe amurgu.
AMURG s. apus, asfințit, înserare, seară, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.)

amurg dex

Intrare: amurg
amurg substantiv neutru