amuța definitie

7 definiții pentru amuța

amuțá vtr [At: PRAV. MOLD. 11 / Pzi: amuț / E: lat *am-mucciare (cf muța, asmuța, smuțaf] (Șîe) A ~ câinii (asupra cuiva) (sau pe cineva) ori a ~ pe cineva cu câinii A asmuți câinii.
AMUȚÁ, amuț, vb. I. Tranz. (Regional) A asmuți (un cîine) asupra cuiva. ◊ (Cu inversarea construcției) Cînd treceam gardul cu spinii, M-amuțai, mîndro, cu cînii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390.
AMUȚÁ, amúț, vb. I. Tranz. (Reg.) A asmuți un câine asupra cuiva. – Lat. *ammotiare.
amuțá (a ~) (a asmuți) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 amúță; conj. prez. 3 să amúțe; ger. amuțấnd
amuțá (a asmuți) vb., ind. prez. 1 sg. amúț, 3 sg. amúță; conj. prez. 3 sg. și pl. amúțe; ger. amuțând
amuțà v. a ațâța (câinii). [Lat. AD MUTIRE, a mârăi ca câinii, de unde a-i excita imitându-le lătratul].
amúț și (vest) sumúț, a v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți.

amuța dex

Intrare: amuța
amuța verb grupa I conjugarea I