amoniác sn [At: DA / P: ~ni-ac / Pl: (rar) ~uri / E: fr amoniaque] (Chm) 1 Gaz incolor, cu miros foarte tare, înecăcios, caustic, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, care este întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. 2 (Îs) ~ lichid Soluție de amoniac în apă (întrebuințată în industrie la fabricarea gheții artificiale etc).

AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, folosit la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.

AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.

AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, foarte solubil în apă, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul; în stare lichidă se întrebuințează la fabricarea gheții artificiale. – Pronunțat: -ni-ac.

AMONIÁC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul. [Pr.: -ni-ac] – Fr. ammoniaque.

amoniác (-ni-ac) s. n.

amoniác s. n. (sil. -ni-ac)

AMONIÁC s. (CHIM.) (înv.) spirt-de-țipirig.

AMONIÁC s.n. Gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, foarte solubil în apă și care se obține din combinarea hidrogenului cu azotul. [< fr. ammoniac – nume comercial având la bază numele zeului egiptean Ammon].

AMONIÁC s. n. gaz incolor, sufocant, cu miros înțepător, înecăcios, combinație a hidrogenului cu azotul. (< fr. ammoniac)

AMONIÁC n. Gaz incolor, sufocant, solubil în apă, cu miros înțepător, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul și întrebuințat la fabricarea de îngrășăminte și de explozive. [Sil. -ni-] /<fr. ammoniaque, germ. Ammoniak

amoniac a. se zice de o sare, numită obișnuit țiperig. ║ n. gaz incolor (numit și alcali volatil) compus din azot și hidrogen; dizolvat, se întrebuințează pentru a curăța argintării, grăsimea de pe stofe și pentru a cauteriza mușcătura insectelor sau a șerpilor.

*amoniác n., pl. urĭ (vgr. ammoniakón, d. Ammon, numele luĭ Joĭe în Egipt, de unde se aducea amoniacu, scos dintr’o férulă). Chim. Un gaz incolor volátil cu miros pătrunzător, compus din azot și idrogen (Az H3). Soluțiune de amoniac, cu care se cauterizează mușcăturile insectelor și șerpilor și se curăță stofele fine de grăsime din substanțe animale putrezite. A fost descoperit de Kunckel la 1612. Are o greutate atomică de 17, o densitate de 0,589, se licheface la -40° la presiunea ordinară, ferbe la +37,7° și se solidifică la -75°.

AMONIAC s. (CHIM.) (înv.) spirt-de-țipirig.