amin definitie

16 definiții pentru amin

amín [At: COD. VOR. 165/6 / V: (rar) amen / E: vsl aмин, ngr αμήγ, ebr amen] 1 i (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Așa să fie! 2 (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! 3-4 av (Îe) A zice ~ la toate A primi fără a se gândi (sau fără nici o obiecție). 5 sn (Înv; îe) În veci de ~ Pentru totdeauna. 6 sn (Îe) Nici (ori până) la ~ Niciodată. 7 sn (Îc) Căt(u-i) -ul Niciodată. 8 sn (Îe) Până la ~ Până la sfârșit. 9 sn (Pop; îe) Hăt -ul Deloc. 10 i (Fam; im) Adio!
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.
AMÍN interj. (În texte religioase sau în legătură cu religia) Așa să fie! Să nu care cumva să suflați o vorbă despre asta, cătră prieteni ori cătră dușman. Cine n-ar ține legea asta, să aibă hodina vîntului și liniștea șuvoiului, să poposească în spini, să nu afle izvor, să deie tîrcoale satelor ca lupul! Bătrînii au bătut metanie, mormăind: – Amin! SADOVEANU, N. F. 116. Amin! bleștesc eu cu jumătate de gură. – Și eu mă anin, spuse Pavel de după sobă. CREANGĂ, A. 110. (Zamfira... strănută) – Să-ți fie de bine! – Amin, și într-un ceas bun! ALECSANDRI, T. I 34. ◊ (Substantivat, în expr.) Nici la amin = niciodată. Nu mai putea adecă să-l dezgroape nici la amin. ISPIRESCU, L. 254. (În construcții negative) Cît aminul = de loc. Nu se mai întoarce cît aminul. ♦ (Familiar) Adio! s-a terminat! Dacă n-ai scris adresa pe plic, amin! – Accentuat și: ámin.
AMÍN interj. 1. (În texte religioase sau în legătură cu religia, folosit ca formulă de încheiere). Adevărat! așa să fie! ♦ (Fam.) Adio! s-a terminat! 2. (Substantivat, n., în expr.) Câtu-i aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată; nicicum. – Slav (v. sl. aminŭ < gr.).
amín1 interj.
amín2 (pop., în expr.) s. n.
amín interj., s. n.
AMÍN interj. v. adio!
amín interj. – (În texte religioase sau în practica bisericii creștine) Adevărat! Așa să fie! Ngr. ἀμήν, sl. aminŭ.
AMÍN interj. 1) (se folosește ca formulă de încheiere în textele religioase, în rugăciuni etc.) Adevărat; așa să fie. 2) fam. S-a terminat!; adio! /<sl. aminu
amin! int. cu adevărat, așa să fie! amin să dea D-zeu! pop. cât aminul (nici la amin), niciodată! nu mai putea să-l desgroape nici la amin ISP. [Vorbă ebraică, ca și aliluia, introdusă în cărțile bisericești din grecește sau slavonește].
amín, interj. cu care se încheĭe o rugăcĭune saŭ o formulă de rugăcĭune și care înseamnă „așa să fie”: în veciĭ vecilor, Amin! (mgr. amin, vsl. amină, cuv. ebraic). Fam. A zice amin, a admite. S. n. Cît aminu, cît e lumea, nicĭ-odată. Pînă la amin, nicĭ-odată.
AMIN interj. adio!, gata!, (înv.) parapanghelos!, (fam.) aleluia!
amin interj. Formulă de încheiere în textele religioase sau în practica Bis. creștine, având sensul de „adevărat”, „așa să fie”; cuvânt folosit adesea de Iisus în vorbirea Sa pentru a întări cele afirmate. – Din sl. aminŭ (< gr. amin, ebr. amen).
amin! interj. 1. gata!, s-a terminat! 2. asta-i tot!

amin dex

Intrare: amin
amin interjecție