amiciție sf [At: DA / Pl: ~ii / E: lat amiciția] Prietenie.

AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia.

AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – Din lat. amicitia, it. amicizia.

AMICÍȚIE, amiciții, s. f. (Rar) Prietenie. Omul acesta pare că nu știe cît prețuiește pentru mine amiciția lui. CARAGIALE, O. I 298. – Pronunțat: -ți-e.

AMICÍȚIE, amiciții, s. f. Prietenie. – It. amicizia (lat. lit. amicitia).

amicíție (-ți-e) s. f., art. amicíția (-ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (-ți-i-)

amicíție s. f. (sil. -ți-e), art. amicíția (sil. -ți-a), g.-d. art. amicíției; pl. amicíții, art. amicíțiile (sil. -ți-i-)

AMICÍȚIE s., v. prietenie.

Amiciție ≠ vrăjmășie

AMICÍȚIE s.f. Prietenie. [Gen. -iei. / cf. it. amicizia, lat. amicitia].

AMICÍȚIE s. f. prietenie. (< lat. amicitia, it. amicizia)

AMICIȚÍE ~e f. Sentiment, de obicei durabil, propriu relațiilor dintre amici; prietenie. [G.-D. amiciției] /<lat. amicitia, it. amicizia

amiciție f. prietenie, sentiment care leagă două persoane.

*amicíție f. (lat. amicitia). Prietenie. – Și amicie (Rar, Sec. 19).

AMICIȚIE s. prietenie, (înv. și pop.) prieteșug, (înv. și reg.) amicie, (reg.) fîrtăție, ortăcie, (înv.) prietnicie. (O ~ durabilă.)