amenințător definitie

12 definiții pentru amenințător

amenințătór, -oáre a, av [At: MARCOVICI, D., 14 / V: amerin- / Pl: ~i, ~oare / E: amenința] 1-4 (Într-un mod) care amenință (5-6)
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător.
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător.
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. Care amenință; care sperie care îngrozește. Să ridice pumnii amenințători către cer! MACEDONSKI, O. IV 72. ◊ Fig. Negur-amenințătoare orizontul învălise. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ (Adverbial) A răspuns mîrîind ca un lup și măsurîndu-și amenințător... dușmanii. PAS, L. I 79. La doi pași de el apăruse amenințător Colțun. SADOVEANU, N. F. 34. ◊ (Substantivat) Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe amenințător, cerînd să fie păzit. CARAGIALE, O. I 284.
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință; care sperie, care îngrozește. – Din amenința + suf. -(ă)tor.
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre
AMENINȚĂTÓR adj. 1. (înv. și reg.) sperios. (Striga cu glas ~.) 2. v. primejdios.
AMENINȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care amenință; care sperie; care îngrozește. Privire ~oare. /a amenința + suf. ~ător
amenințător a. care amenință.
amenințătór, -oáre adj. Care amenință. V. iminent și cominatoriŭ.
AMENINȚĂTOR adj. 1. (înv. și reg.) sperios. (Striga cu glas ~.) 2. periculos, primejdios, (înv.) primejduincios, primejduitor. (O situație ~.)

amenințător dex

Intrare: amenințător
amenințător adjectiv