ambiént sn [At: DEX2 / P: ~bi-ent / Pl: (rar) ~e / E: fr ambient] (Liv) Ambianță.

AMBIÉNT, ambienturi, s. n. Ambianță. [Pr.: -bi-ent. – Pl. și: ambiente] – Din fr. ambiant1.[1]

AMBIÉNT, ambiente, s. n. (Franțuzism) Ambianță. [Pr.: -bi-ent] – Din fr. ambient.[1]

ambiént (-bi-ent) s. n., pl. ambiénturi

ambiént s. n. pl. ambiénte

AMBIÉNT s.n. Mediu înconjurător; ambianță. [Cf. fr. ambient, lat. ambiens].

AMBIÉNT s. n. mediu înconjurător. (< engl., fr. ambient, it. ambiente)

AMBIÉNT ~e n. Mediu înconjurător; ambianță. /<fr. ambient

ambient, -ă adj. (lat. ámbiens, -éntis; fr. ambiant). Înconjurător: mediu, aeru ambient. Lumea ambientă. S. n., pl. e. Mediu înconjurător.