ambianță definitie

13 definiții pentru ambianță

ambiánță sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr ambiance] Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau se află ceva Si: climat.
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material și social care înconjură pe cineva sau ceva, atmosferă în care trăiește cineva sau ceva. Ambianță culturală. ◊ Beethoven a trăit în ambianța ideilor generoase și marșurilor avîntate ale revoluției de la 1789 și... el însuși a fost un înflăcărat militant pentru triumful ideilor republicane. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 381, 4/2. – Pronunțat: -bi-an-.
AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material și social care înconjură pe cineva sau ceva. [Pr.: -bi-an-] – Fr. ambiance.
ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
ambiánță s. f. (sil. bi-an-), g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe
AMBIÁNȚĂ s. v. mediu.
AMBIÁNȚĂ s.f. Mediu, societate în mijlocul căreia se află cineva sau ceva. [< fr. ambiance].
AMBIÁNȚĂ s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care trăiește cineva. (< fr. ambiance)
AMBIÁNȚĂ ~e f. Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturală. [G.-D. ambianței; Sil. -bi-an-] /<fr. ambiance
AMBIANȚĂ s. anturaj, cadru, cerc, mediu, sferă, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosferă, climat. (Trăiește într-o ~ nesănătoasă.)
AMBIANȚĂ AERONAUTICĂ mediul aerian și factorii săi care se manifestă în timpul zborului.

ambianță dex

Intrare: ambianță
ambianță substantiv feminin
  • silabisire: am-bi-an-ță