ambițiune definitie

23 definiții pentru ambițiune

ámbiț sn v ambiție
ambiție sf [At: NEGRUZZI, S. I, 30 / V: ambiț, ~iune / Pl: ~ii / E: ambition] 1 Dorință arzătoare de a realiza ceva. 2 Dorință de glorie (sau de onoruri). 3 Dorință de parvenire. 4 (Îlv) A pune pe cineva la ~ A (se) ambiționa.
ambițiúne sf vz ambiție
AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de parvenire. ◊ Expr. A pune pe cineva (sau a se pune) la ambiție = a (se) ambiționa. [Var.: (înv.) ambițiune s. f.] – Din fr. ambition, lat. ambitio, -onis.
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție.
AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de parvenire. ◊ Expr. A pune pe cineva (sau a se pune) la ambiție = a (se) ambiționa. [Var.: (înv.) ambițiúne s. f.] – Din fr. ambition, lat. ambitio, -onis.
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție.
AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de realizare a unui plan, de succes, de glorie, putere, onoruri, distincții. V. orgoliu. Deci nu cinstea și inima lui Badea îl tulbura pe Constantin, ci... oarecare ambiție de soldat. GALACTION, O. I 141. Era ceva de mirai de unde atîta ambiție într-un copil așa de mic. CONTEMPORANUL, III 657. Stăpînitorul... varsă în războaie pîraie de sînge pentru ambiție. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Expr. (Familiar) A pune pe cineva (sau a se pune) la ambiție – a (se) ambiționa. ♦ (Familiar) Aspirație. Ambiția lor... nu mai pretindea decît nota mediocră necesară pentru a dobîndi certificatul. SADOVEANU, N. F. 137. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) ambițiúne (MACEDONSKI, O. I 260, FILIMON, C. 77) s. f.
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție.
AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de realizare a unui plan, de glorie, de onoruri. ◊ Expr. A pune pe cineva (sau a se pune) la ambiție = a (se) ambiționa. ♦ Aspirație. [Var.: (înv.) ambițiúne s. f.] – Fr. ambition (lat. lit. ambitio, -onis).
AMBIȚIÚNE s. f. v. ambiție.
ambíție (-ți-e) s. f., art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)
ambíție s. f. (sil. -ți-e), art. ambíția (sil. -ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (sil. -ți-i-)
AMBÍȚIE s. pretenție, veleitate, (reg.) inaghie. (Om lipsit de ~ii.)
AMBÍȚIE s.f. Dorință puternică de glorie, de onoruri, de parvenire. ♦ Dorință de a întrece pe alții. [Gen. -iei, var. ambițiune s.f. / cf. fr. ambition, lat. ambitio].
AMBIȚIÚNE s.f. v. ambiție.
AMBÍȚIE s. f. aspirație, dorință puternică de onoruri, de parvenire. (< fr. ambition, lat. ambitio)
ambíție (ambíții), s. f. – Dorință arzătoare, aspirație. – Var. ambiț, ambițiune, amîndouă înv. Fr. ambition, it. ambizione. – Der. ambiționa, vb.; ambițios, adj.
AMBÍȚIE ~i f. Dorință puternică de a realiza ceva (de a dobândi glorie, onoruri etc.). Om lipsit de ~.A-și pune ~a a-și pune în gând să facă ceva cu orice preț. A pune pe cineva la ~ a ambiționa pe cineva. [G.-D. ambiției;Sil. -ți-e] /<fr. ambition, lat. ambitio, ~onis
ambiți(un)e f. dorință înfocată de onoare, de glorie, de bogăție.
*ambițiúne f. (lat. ambítio, -ónis, d. ambire, a merge împrejur, a solicita). Dorință înfocată (rîvnă) de glorie, avere ș. a.: ambițiunea de a domni, ambițiune laudabilă. – Și -íție.
AMBIȚIE s. pretenție, veleitate, (reg.) inaghie. (Om lipsit de ~ii.)
LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dacă ambiția este în sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtuți – Quintilian, „De institutione oratoria”, 1, 2, 22.

ambițiune dex

Intrare: ambiție
ambițiune substantiv feminin
ambiț substantiv neutru
ambiție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e