amábil, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 310 / Pl: ~i, ~e / E: fr aimable, lat amabilis] 1 Care este vrednic de a fi iubit. 2 Politicos. 3 Prietenos. 4 (Muz) Plăcut (ca termen de execuție).

AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis.

AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Din fr. aimable, lat. amabilis.

AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. Aceste perle sînt, probabil, Surîsul tău mereu amabil. BENIUC, V. 68. Mihail Mihailovici a fost cît se poate de amabil. SAHIA, U.R.S.S. 96. ◊ (Adverbial) Asta s-o creadă alții, s-a hlizit dumneaei privindu-mă amabil. SADOVEANU, N. F. 183. ♦ (Neobișnuit) Atrăgător, plăcut. Stilul elegant al unuia din cei mai amabili poeți ai noștri. ODOBESCU, S. I 447.

AMÁBIL, -Ă, amabili, -e, adj. Prietenos, binevoitor; politicos. – Fr. aimable (lat. lit. amabilis).

amábil (prietenos) adj. m., pl. amábili; f. amábilă, pl. amábile

amábil adj. m., pl. amábili; f. sg. amábilă, pl. amábile

AMÁBIL adj. 1. v. binevoitor. 2. v. serviabil. 3. v. curtenitor. 4. v. politicos.

Amabil ≠ bădărănos, brutal, grosolan, necuviincios[1]

AMÁBIL, -Ă adj. Prietenos, binevoitor; politicos. [Cf. it. amabile, lat. amabilis – vrednic de iubit].

AMÁBIL, -Ă adj. prietenos, binevoitor; politicos, sociabil. (< it. amabile, lat. amabilis)

AMÁBIL ~ă (~i, ~e) Care manifestă bunăvoință și serviabilitate; politicos. Om ~. /<lat. amabilis, fr. aimable

amabil a. 1. demn de iubire; 2. prietenos: e amabil cu toți.

*amábil, -ă adj., pl. f. e (lat. amábilis d. amare, a ĭubi). Plăcut, bine-voitor, prietenos: e amabil cu toțĭ Adv. A te purta amabil.

AMABIL adj. 1. afectuos, binevoitor, cordial, prietenesc, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~.) 2. binevoitor, îndatoritor, serviabil, (livr.) complezent, (rar) prevenitor, (fam.) săritor. (S-a arătat extrem de ~.) 3. atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.) 4. politicos, prevenitor. (Om~.)