amănunt, ~ă [At: CORESI, ap. HEM 1032 / V: ~ăru~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: a3 + mănunt] 1 sm (Îlav) În ~ (În mod) minuțios, conștiincios, observând chiar și cele mai mici și neînsemnate părți (detalii) ale unui lucru. 2 sn (Cmr; îlav) Cu (sau, înv, pre) ~ul Cu bucata. 3 sn Detaliu. 4 sn (Îe) A da ~e A intra în detalii. 5 sn (Îlav) (Cu) de-~ sau până în cele mai mici ~e sau în ~, în toate ~ele Minuțios. 6 a (Înv) Amănunțit2.

amărúnt sn vz amănunt

AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în cantități mici. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit2. [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A3 + mănunt „mărunt”.

AMĂRÚNT s. n. v. amănunt.

AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit2. [Var.: (reg.) amărúnt s. n.] – A3 + mănunt „mărunt”.

AMĂRÚNT, s. n. v. amănunt.

AMĂNÚNT2, -Ă, amănunți, -te, adj. (Învechit) Amănunțit. Cercetarea amănuntă a feluritelor faze prin care graiul poporului romin a trecut ca să devină... limba de azi a romînilor. ODOBESCU, S. I 352.

AMĂNÚNT1, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. Amănuntele tehnice ale lui Culai erau făcute să bucure pe domnul inginer al nostru. SADOVEANU, N. F. 61. Mă îngrijesc de cel mai neînsemnat amănunt al îmbrăcăminții mele. SAHIA, N. 20. ◊ Loc. adj. și adv. (În opoziție cu angro, cu ridicata sau cu toptanul) Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. Desfacere cu amănuntul. Vînzare cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau pînă în cele mai mici amănunte sau în amănunt sau în toate amănuntele = pînă în cele mai mici detalii, amănunțit, minuțios. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Moșia... am cercetat-o cu de-amănuntul, în lung și în lat. ALECSANDRI, T. 796. – Pl. și: amănunturi (ISPIRESCU, L. 75). – Variantă: amărúnt (COȘBUC, P. II 182, CREANGĂ, P. 264, ODOBESCU, S. I 185, NEGRUZZI, S. II 203) s. n.

AMĂRÚNT s. n. v. amănunt.

AMĂNÚNT2, -Ă, amănunți, -te, adj. (Înv.) Amănunțit. – Din a3 + mănunt „mărunt”.

AMĂNÚNT1, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt ori în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. [Var.: (reg.) amărúnt s. n.] – Din a3 + mănunt „mărunt”.

AMĂRÚNT, s. n. v. amănunt1.

amănúnt s. n., pl. amănúnte

cu de-amănúntul loc. adv.

amănúnt s. n., pl. amănúnte

cu de-amănúntul loc. adv.

AMĂNÚNT adj. v. amănunțit, amplu, detaliat, dezvoltat.

AMĂNÚNT s. detaliu, (rar) amănunțime. (Știe totul în ~.)

amănúnt (amănúnte), s. n. – 1. (Înv.) Amănunțit, în detaliu (sens adv.) – 2. Detaliat (sens adj.). 3. Detaliu. – Var. amărunt, (cu der. săi). De la mărunt, cu a- caracteristic formelor adv. Uzul ca s. este modern, pentru cel adv. cf. it. a minuto. – Der. amănunți, vb. (a mărunți; a da amănunte); amănunțime, s. f. (detaliu).

AMĂNÚNT ~e n. Element neesențial dintr-un ansamblu; parte secundară a unui lucru; detaliu. ◊ (Cu) de ~ul în cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata. /a + mănunt

amănunt n. V. amărunt.

amărunt adv. 1. cu amăruntul, în părți mici; 2. fig. în toate particularitățile: cu amăruntul toate, cum s’au întâmplat, i le a spus PANN ║ n. (sens modern, sub forma amănunt), parte măruntă, detaliu. [V. mărunt].

amănúnt și amărúnt n., pl. e, vechĭ urĭ (a 4 și mănunt, mărunt). Parte măruntă, particularitate, detaliŭ: amănuntele lupteĭ, o veste fără nicĭ un amănunt, a da amănunte, a intra (saŭ a te perde) în amănunte. Cu amănuntu saŭ cu de-a mănuntu (maĭ exact de cît cu de amănuntu, ca și cu de-a sila), amănunțit, în detaliŭ: a povesti, a vinde cu de-a mănuntu. V. toptan și dibă.

amărúnt, V. amănunt.

amănunt adj. v. AMĂNUNȚIT. AMPLU. DETALIAT. DEZVOLTAT.

AMĂNUNT s. detaliu, (rar) amănunțime. (Știe totul în ~.)