amăgitor definitie

12 definiții pentru amăgitor

amăgitor, ~oare [At: VARLAAM, C. 334 / Pl: ~i, ~oare / E: amăgi + -tor] 1-2 smf, a Înșelător. 3-4 smf, a Ispititor. 5 sf (Orn; Mol) Berbecel.
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor.
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește; înșelător. – Amăgi + suf. -itor.
AMĂGITÓR1, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. Care amăgește, înșelător. V. iluzoriu. În fund se zăreau... cîteva mioare albe, ca amăgitoare urme de zăpadă. C. PETRESCU, R. DR. 66. [Arăpușca] dorea să puie mîna pe mult doritele sale arme, adică pe sabia și buzduganul furate de împăratul cel amăgitor. POPESCU, B. III 92, Cine trece pe cărare Nu treacă cu nepăsare, Că lumea-i amăgitoare Ca o floare trecătoare, Ca o apă curgătoare. ALECSANDRI, P. P. 386.
AMĂGITÓR2, -OÁRE, amăgitori, -oare, s. m. și f. Persoană care amăgește. Sfetnicul... zise că acela este un amăgitor și trebuie pus la închisoare. ISPIRESCU, L. 227.
AMĂGITÓR, -OÁRE, amăgitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care amăgește. – Din amăgi + suf. -(i)tor.
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
amăgitór adj. m., pl. amăgitóri; f. sg. și pl. amăgitoáre
AMĂGITÓR adj., s. 1. v. înșelător. 2. s., adj. v. seducător.
amăgitor a. care amăgește: visul cel amăgitor. ║ m. cel ce amăgește, înșelător dibaciu.
amăgitor, -oáre adj. și s. Care amăgește: un vis amăgitor, un amăgitor.
AMĂGITOR adj., s. 1. adj. înșelător, (livr.) iluzoriu, (înv. și reg.) părut, (Transilv. și Ban.) cealău, (Munt.) mîglisitor, (fig.) deșert, mincinos. (O imagine ~.) 2. s., adj. ademenitor, înșelător, seducător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteț. (Un ~ de profesie.)

amăgitor dex

Intrare: amăgitor
amăgitor adjectiv