amândoi definitie

14 definiții pentru amândoi

amândói, -dóuă ncv [At: (a. 1574) ap. HEM 1088 / E: mlamendui, -duae cf ambii, îmbii] 1 Doi împreună, în același timp Si: ambii Cf tustrei, tuspatru. 2 Unul cu altui sau unul altuia.
AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).
AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).
AMÎNDÓI, -DÓUĂ num. col. (Substantivul determinat e articulat) Și unul și altul, cei doi împreună, cei doi laolaltă, ambii. Se uită în sus la cerul de cenușă. Ridică amîndoi pumnii, amenințind pe cineva ascuns în vîrtejurile fumurii ale norilor. DUMITRIU, B. F. 15. Nu semănau amîndouă surorile. VLAHUȚĂ, O. A. 1108. Piaptănă și îmbracă la fel pe amîndouă fetele. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Accentuat în frază, cu valoare stilistică) Plîngu-mi ochii amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Determinînd un pron. pers., care îl precede) Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi. ISPIRESCU, L. 15. Amar era să fie de voi, de nu eram noi amîndoi. CREANGĂ, P.. 269. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi. NEGRUZZI, S. 1 64. ◊ (Cu valoare de pronume) Amîndoi priveau spre luminile nenumărate care tremurau, ca niște steluțe, în vale, amîndoi ascultau muzica adîncă a clopotului, și carul cobora coasta spre sat. SADOVEANU, O. III 87. Au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I 228. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci ciuturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. J 185. Hai, mîndro să ne iubim, C-amîndoi ne potrivim... Tu n-ai frați, eu n-am surori, Amîndoi ca două flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. – Forme gramaticale: gen.dat. (cînd precedă substantivul) amîndurór (regional) amîndúra, amîndóror, (cînd urmează dună el sau îi ține locul) amînduróra și (regional) amîndoróra (RUSSO, O. 44).
AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. Amândoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amândoi priveau în zare. [Gen.-dat. (când precedă substantivul) amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul) amândurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).
amândói num. m. (~ copiii), f. amândóuă, g.-d. antepus amândúror, singur/postpus amândúrora
amândói num. m., f. amândóuă, g.-d. (cu valoare de adj. antepus) amândúror, (cu valoare de s. sau de adj. postpus) amândúrora
AMÂNDÓI num. ambii. (Au venit ~.)
amîndói (-óuă), num. – Și unul și altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. *ambe due, și probabil și *amendui, dat fiind prezența v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Pușcariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).
AMÂNDÓI ~uă num. Și unul și altul; ambii. /<lat. amindoi
amândoi num. și unul și altul. [Lat. AMBO DUO].
amîndóĭ, -dóŭă num. (lat. amindui, ambidui îld. amboduo; it. amendúe. – Amîndurór [Mold.] și amîndúror [Munt.]). Și unu, și altu (ambiĭ): amîndoĭ copiiĭ, copiiĭ amîndoĭ, amîndoŭă mînile, mînile amîndoŭă (tot-de-a-una fără art.). V. îmbĭ.
AMÎNDOI num. ambii. (Au venit ~.)
ARCADES AMBO (lat.) amândoi arcadienii – Vergiliu, „Bucolica”, VII, 4. Poetul invocă originea arcadiană a păstorilor Thyrsis și Corydon pentru a dovedi egala lor măiestrie muzicală. Astăzi indică trăsături, afinități comune a două persoane.

amândoi dex

Intrare: amândoi
amândoi