amânar definitie

26 definiții pentru amânar

amânár smn vz amnar
amnar snm [At: CANTEMIR, IST. 97 / V: amăn~, (îrg) ~iu, ~i / Pl: ~e sn, -i sm / E: mână, mănușă, mâner] 1 Unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat. 2 (Îe) Cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în (ori ai scăpăra din) ~ Cât ai clipi din ochi. 3 (Îe) Într-o bătaie de ~ într-o clip(it)ă. 4 (Îe) Cine știe ~ul Se spune despre lucrurile care nu se pot ști. 5 (Ban; Mun; Plg) Bucată de fier ca un cui, cu care se reglează adâncimea la care se ară cu fierul lat al plugului. 6 (Reg) Dispozitiv fix la colții mașinii de secerat prin care trece coasa. 7 (Arh; reg; mpl) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. 8 (Țes, la război) Bucată de lemn la războiul de țesut, de forma unui diapazon[1], cu extremitățile de sus unite, cu care se ține întinsă (sau se strânge) țesătura Cf amnăruș, zăvor. 9 (Mol; lpl) Raze ale urzitoarei. 10 (Reg; la căruță) Fiecare dintre cele patru speteze de la extremitățile draginilor Cf mănușă, brățare. corectată
AMÂNÁR s. n. v. amnar.
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale).
AMÂNÁR s. n. v. amnar.
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).
AMÎNÁR s. n. v. amnar.
AMNÁR1, amnare, s. n. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene și care se întrebuințează la aprinderea focului (v. scăpărătoare) și la ascuțit (bricege, cuțite, topoare etc.). Mai mulți aveau amnar și iască. Bateau piatra, aprindeau și fumau. DUMITRIU, B. F. 157. S-aducă un pac de tutun și hîrtie de țigară. Amnar și iască am eu. SADOVEANU, N. F. 56. Paloșul scotea, Pe amnar îl da De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. (Poetic) Cine scria și cîți scriau litania care, ca un amnar, făcea să scapere în ochi scînteierea nemulțumirilor? PAS, L. 1132. ◊ Expr. Cît ai scăpăra din amnar sau cît ai da (sau ai bate, ai zbate) în amnar = cît ai clipi din ochi, repede. În acest timp, Traian Mînecuță... cît ai zbate în amnar, se îmbrăcase cu straiele dăruite. SADOVEANU, P. M. 66. Să nu se dezlipească de stăpînul său nici cît ai da din amnar. ISPIRESCU, L. 104. – Variantă: (regional) amînár (CREANGĂ, P. 125) s. n.
AMNÁR2, amnare, s. n. (Regional) 1. Fiecare din stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei case sau ale altei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. Pe cea vale mare Este-o casă din amnare. SEVASTOS, C. 187. ♦ Grindă orizontală de la stăvilarul unei mori, care leagă cei doi stîlpi bătuți în apă. 2. Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul care întinde și pe care se strînge pînza în războiul de țesut. 3. Bucată de fier sau cui cu ajutorul căruia se coboară sau se ridică fierul lat al plugului.
AMÂNÁR s. n. v. amnar.
AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scântei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – Din a3 + mânar[e] (< lat. manuale).
amnár s. n., pl. amnáre
amnár s. n., pl. amnáre
AMNÁR s. I. (reg.) oțele (pl.). (Iască și ~ pentru aprinderea focului.) II. 1. (reg.) jug, (Mold. și Bucov.) pochiheci. (~ la războiul de țesut.) 2. (Mold.) colțar. (~ul este stâlpul de la colțul unei case de țară.)
amnár (amnáre), s. n.1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scîntei; uneori folosește și pentru a ascuți. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de țesut. – 4. Stîlpi de lemn puși la colțurile construcțiilor țărănești spre a sprijini acoperișul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Pușcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puțin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în considerație rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, și GS, II, 317, se gîndește la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă.
AMNÁR1 ~e n. Bucată de oțel care, lovită de cremene, produce scântei. /a + mânar[e]
AMNÁR2 ~e n. 1) Fiecare dintre stâlpii care se pun la colțurile caselor țărănești pentru a susține acoperișul. 2) Mâner de lemn cu care se fixează și se învârtește sulul războiului de țesut. 3) Unealtă cu care se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. /a + mânar[e]
amânár, amânáre s.n. (reg.) 1. amnar 2. floare ce se face la capătul stâlpilor unei case țărănești
amânar n. Mold. 1. V. amnar; 2. numele floarei (din lemne cioplite în patru muchi) ce se face la capătul stâlpilor unei case țărănești.
amnar n. 1. oțel de scăpărat sau de ascuțit (Mold. amânariu): scoate bulicheriul..., îl dă pe amânariu CR.; cât ai da în amnar, într’o clipă; 2. partea răsboiului de țesut cu care se întinde pânza; 3. cuiul la fierul lat al plugului sau bățul ce susține capetele loitrelor; 4. lemn scurt cu care se prind grinzile unui tavan: copacu ăsta-i bun de amânare, cela de tălpi CR. [Lat. MANARIUM].
amnár n., pl. e (lat. ĭgniarium, materie inflamabilă, ĭască [d. ignis, foc], de unde s’a făcut emnar, amnar). Bucățică de oțel de lovit cremenea ca să scapere. Cît aĭ scăpăra (saŭ aĭ da) din amnar, foarte răpede, într’o clipă. La războĭu de țesut, partea cu care se întinde pînza. Un cuĭ cu care se dă maĭ sus orĭ maĭ jos feru cel lat al pluguluĭ saŭ care ține loitra la căruță. Un lemn scurt în care se prind maĭ multe grinzĭ la tavan și aiurea.
AMNAR s. 1. (reg.) oțele (pl.). (Iască și ~ pentru aprinderea focului.) 2. (reg.) jug, (Mold. și Bucov.) pochiheci. (~ la războiul de țesut.) 3. (Mold.) colțar. (~ este stîlpul de la colțul unei case de țară.)
amânár, s.n. – v. amnar.
amnár, amnare, (amânar), s.n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei: „Când toate aiestea au fost pregătite, a zinit vâju cel mai bătrân din sat, el să aprindă amnaru” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). 2. Stinghie de lemn așezată vertical pe aripile porților de lemn din Maramureș (Nistor, 1977: 19). – Din a (< lat. ad „la”) + mânar(e) (< lat. manuale) (DLRM, DEX).
amnár, -e, (amânar), s.n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei. 2. Stinghie de lemn așezată vertical pe aripile porților de lemn din Maramureș (Nistor 1977: 19). – A (< lat. ad) + mânar (DEX).
amnar și cremene expr. (er.) bărbat și femeie, cuplu erotic heterosexual

amânar dex

Intrare: amnar
amânar substantiv neutru
amnar substantiv neutru