alúzie sf [At: MAIORESCU, D. II, 145 / V: -iune / Pl: ~ii / E: fr allusion] 1 Cuvânt, expresie sau frază prin care se face referire la o întâmplare sau la o persoană, fără a o numi. 2 (Îe) A face ~ la ceva A da să se înțeleagă ceva.

aluziúne sf vz aluzie

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza2. [Var.: (înv.) aluziune s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație, la o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva); a viza. [Var.: (înv.) aluziúne s. f.] – Din fr. allusion, lat. allusio, -onis.

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvînt, expresie sau frază care sugerează, fără a exprima deplin, ideea vorbitorului. Fiecare cuvînt pe care mi-l spui mi se pare o aluzie. SEBASTIAN, T. 98. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau despre ceva); a viza pe cineva (sau ceva); a da să se înțeleagă ceva. – Pronunțat: -zi-e. – Variantă: aluziúne (HOGAȘ, DR. II 226) s. f.

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

ALÚZIE, aluzii, s. f. Cuvânt, expresie, frază prin care se sugerează o idee, fără a o exprima direct. ◊ Expr. A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe departe despre cineva (sau ceva). [Var.: (înv.) aluziúne s. f.] – Fr. allusion (lat. lit. allusio, -onis).

ALUZIÚNE s. f. v. aluzie.

alúzie (-zi-e) s. f., art. alúzia (-zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (-zi-i-)

alúzie s. f. (sil. -zi-e), art. alúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. alúziei; pl. alúzii, art. alúziile (sil. -zi-i-)

ALÚZIE s. (franțuzism) apropo, (înv.) cusur. (N-a făcut nici o ~.)

ALÚZIE s.f. Cuvânt, frază, expresie care evocă o persoană, un lucru sau o idee despre care nu se spune direct ceva. ◊ A face aluzie la cineva (sau la ceva) = a vorbi pe ocolite despre cineva (sau ceva). [Gen. -iei, var. aluziune s.f. / cf. fr. allusion, lat. allusio – glumă].

ALUZIÚNE s.f. v. aluzie.

ALÚZIE s. f. 1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situație etc., fără a se exprima direct. 2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenția de a face să se înțeleagă altceva. (< fr. allusion, lat. allusio)

ALÚZIE ~i f. Cuvânt, expresie sau frază prin care se face indirect referire la cineva sau ceva. ~ discretă. [G.-D. aluziei; Sil. -zi-e] /<fr. allusion, lat. allusio, ~onis

aluziune f. modul de a spune un lucru care face a ne gândi la altul, atingere prin vorbe.

*aluziúne f. (lat. allúsio, -ónis. V. iluziune. Modu de a spune pe departe ceva ca să se înțeleagă alt-ceva. A face aluziune la ceva, a bate șaŭa să priceapă ĭapa, a da să înțeleagă. – Și alúzie.

ALUZIE s. (franțuzism) apropo, (înv.) cusur. (N-a făcut nici o ~.)

aluzie (lat. allusio „joacă”, „glumă”), figură de stil care constă în folosirea unui cuvânt sau a unui enunț menit să evoce, printr-o comparație subînțeleasă (sugerată), un eveniment sau un personaj din domeniul istoriei, mitologiei, folclorului, în vederea caracterizării sugestive a unei situații, ori a exprimării sensibile a unei idei abstracte. Tot a. este și imitarea unui vers celebru, a unui proverb, a unei zicale, precum și un nume de personaj (în teatru mai ales), inventat ca să sugereze caracterul personajului (v. Caragiale) (A): „Se luminează puțintel a ploaie, Atunci se cheamă că e timp frumos (Măcar că tot mai cade-un pic de bură Iar fumul din ogeac se lasă-n jos Și porcul umblă tot cu paiu-n gură).” (G. Topârceanu)