aluminotermíe sf [At: Ltr / Pl: ~ii / E: fr aluminothermie, ger Aluminothermie] (Teh) Procedeu de sudură autogenă a fierului și a oțelului prin aprinderea pulberii de aluminiu.

ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermie.

ALUMINOTERMÍE s. f. Producere de temperaturi înalte prin reacția aluminiului în praf asupra unor oxizi metalici (reacție utilizată la sudarea oțelului în bombele incendiare). – Din fr. aluminothermic.

ALUMINOTERMÍE s. f. Procedeu de sudare a metalelor la temperatură înaltă obținută prin arderea unui amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid metalic. – Fr. aluminothermie.

aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei

aluminotermíe s. f., art. aluminotermía, g.-d. aluminotermíi, art. aluminotermíei

ALUMINOTERMÍE s.f. Procedeu de sudare a metalelor la temperatură foarte înaltă, dezvoltată de un amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid metalic. [Gen. -iei. / < fr. aluminothermie].

ALUMINOTERMÍE s. f. procedeu tehnic de obținere a unor temperaturi înalte, dezvoltate de un amestec de aluminiu cu un oxid metalic. (< fr. aluminothermie)

ALUMINOTERMÍE (< fr. {i}; {s} fr. aluminium + gr. thermos „cald”) s. f. Procedeu de obținere a temperaturilor ridicate (c. 3.000 °C) prin reacția exotermă dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic, folosit la sudarea metalelor, în bombele incendiare etc. A fost descoperit (1859) de N.N. Beketov.