Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru aluminiu

aluminiu sn [At: DA / V: ~um / Pl: ~ri / E: fr aluminium] (Min) Metal maleabil ╚Öi ductil, u╚Öor ca sticla, dar tare ╚Öi elastic, a c─ârui culoare se apropie de a argintului, foarte r─âsp├óndit ├«n natur─â ├«n form─â de silica╚Ťi, fluoruri, oxizi, hidroxizi ╚Öi sulfa╚Ťi, care se extrage, ├«ndeosebi, din bauxit─â.
alumini├║m sn vz aluminiu
ALUM├ŹNIU s. n. Metal u╚Öor, ductil ╚Öi maleabil, de culoare argintie, folosit pe scar─â ├«ntins─â ├«n industrie ╚Öi ├«n tehnic─â. [Var.: alum├şnium s. n.] ÔÇô Din fr. aluminium.
ALUM├ŹNIUM s. n. v. aluminiu.
ALUM├ŹNIU s. n. Metal u╚Öor, ductil ╚Öi maleabil, de culoare argintie, folosit pe scar─â ├«ntins─â ├«n industrie ╚Öi ├«n tehnic─â. [Var.: alum├şnium s. n.] ÔÇô Din fr. aluminium.
ALUM├ŹNIUM s. n. v. aluminiu.
ALUM├ŹNIU s. n. Metal de culoare argintie, u╚Öor, maleabil, ductil, bun conduc─âtor de electricitate, folosit pe scar─â ├«ntins─â ├«n industrie ╚Öi ├«n tehnic─â.
ALUM├ŹNIU s. n. Metal u╚Öor, de culoare argintie, folosit pe scar─â ├«ntins─â ├«n industrie ╚Öi tehnic─â. ÔÇô Fr. aluminium.
alum├şniu (metal) [niu pron. n─şu] s. n., art. alum├şniul; simb. Al
alum├şniu (metal) s. n. [-niu pron. -niu], art. alum├şniul; simb. Al
ALUM├ŹNIU s.n. Element chimic din grupa metalelor, foarte u╚Öor ╚Öi av├ónd o mare ductilitate ╚Öi maleabilitate, care intr─â ├«n compozi╚Ťia unor aliaje ├«ntrebuin╚Ťate ├«n industrie ╚Öi ├«n tehnic─â. // (├Än forma alumino-, alumo-) Element prim de compunere cu semnifica╚Ťia ÔÇ×(referitor la) aluminiuÔÇŁ. [Pron. -niu. / < fr. aluminium, alumino-].
ALUM├ŹNIU s. n. metal foarte u╚Öor, maleabil ╚Öi ductil, bun conduc─âtor de c─âldur─â ╚Öi electricitate. (< fr. aluminium)
ALUM├ŹNIU n. Metal u╚Öor, ductil ╚Öi maleabil, folosit sub form─â de aliaje la fabricarea pieselor de metal u╚Öoare, ├«n aeronautic─â ╚Öi electrotehnic─â. Vas de ~. [Sil. -niu] /<fr., lat. aluminium
aluminiu n. metal alb, u╚Öor, lucitor ╚Öi nealterabil ca argintul (pentru fabricarea de unelte, telescoape, etc.): aliat cu arama, formeaz─â bronzul de aluminiu, de o frumoas─â coloare aurie, ├«ntrebuin╚Ťat la facerea ceasornicelor.
*alum├şni┼ş n. (d. lat. al├║men, al├║minis, alun 2). Chim. Un metal alb─âstri┼ş, u╚Öor, lucitor ╚Öi inalterabil, asemenea cu argintu. Se extrage din alumin─â. Aliat cu aram─â, formeaz─â bronzu de alumini┼ş, de o frumoas─â culoare aurie. Se tope╚Öte la 620┬░. E de patru or─ş ma─ş u╚Öor de c├«t argintu ╚Öi tot a╚Öa de dur ╚Öi de tenace. A fost izolat de W├│hler la 1827.
AL, simbol chimic pentru aluminiu.
ALUM├ŹNIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658┬░C, p. f. 2.500┬░C); metal u╚Öor, de culoare argintie, cu conductivitate termic─â ╚Öi electric─â bune, maleabil ╚Öi ductil, stabil fa╚Ť─â de aer. ├Än combina╚Ťii fuc╚Ťioneaz─â trivalent. Se ob╚Ťine pe cale electrolitic─â, utiliz├«nd ca materie prim─â bauxita. A. ╚Öi aliajele sale au variate utiliz─âri ├«n tehnic─â. A fost descoperit ├«n 1825 de H. Chr. Oersted. ÔÖŽ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat ob╚Ťinut din aluminiu prin presare-sinterizare ╚Öi utilizat la fabricarea unor organe de ma╚Öini care lucreaz─â la temperaturi ├«nalte, precum ╚Öi ├«n tehnica nuclear─â.

Aluminiu dex online | sinonim

Aluminiu definitie

Intrare: aluminiu
aluminium substantiv neutru (numai) singular
aluminiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronun╚Ťie: -n─şu
Al simbol