aluminiu definitie

17 definiții pentru aluminiu

aluminiu sn [At: DA / V: ~um / Pl: ~ri / E: fr aluminium] (Min) Metal maleabil și ductil, ușor ca sticla, dar tare și elastic, a cărui culoare se apropie de a argintului, foarte răspândit în natură în formă de silicați, fluoruri, oxizi, hidroxizi și sulfați, care se extrage, îndeosebi, din bauxită.
aluminiúm sn vz aluminiu
ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. [Var.: alumínium s. n.] – Din fr. aluminium.
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu.
ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, ductil și maleabil, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică. [Var.: alumínium s. n.] – Din fr. aluminium.
ALUMÍNIUM s. n. v. aluminiu.
ALUMÍNIU s. n. Metal de culoare argintie, ușor, maleabil, ductil, bun conducător de electricitate, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică.
ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și tehnică. – Fr. aluminium.
alumíniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. alumíniul; simb. Al
alumíniu (metal) s. n. [-niu pron. -niu], art. alumíniul; simb. Al
ALUMÍNIU s.n. Element chimic din grupa metalelor, foarte ușor și având o mare ductilitate și maleabilitate, care intră în compoziția unor aliaje întrebuințate în industrie și în tehnică. // (În forma alumino-, alumo-) Element prim de compunere cu semnificația „(referitor la) aluminiu”. [Pron. -niu. / < fr. aluminium, alumino-].
ALUMÍNIU s. n. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate. (< fr. aluminium)
ALUMÍNIU n. Metal ușor, ductil și maleabil, folosit sub formă de aliaje la fabricarea pieselor de metal ușoare, în aeronautică și electrotehnică. Vas de ~. [Sil. -niu] /<fr., lat. aluminium
aluminiu n. metal alb, ușor, lucitor și nealterabil ca argintul (pentru fabricarea de unelte, telescoape, etc.): aliat cu arama, formează bronzul de aluminiu, de o frumoasă coloare aurie, întrebuințat la facerea ceasornicelor.
*alumíniŭ n. (d. lat. alúmen, alúminis, alun 2). Chim. Un metal albăstriŭ, ușor, lucitor și inalterabil, asemenea cu argintu. Se extrage din alumină. Aliat cu aramă, formează bronzu de aluminiŭ, de o frumoasă culoare aurie. Se topește la 620°. E de patru orĭ maĭ ușor de cît argintu și tot așa de dur și de tenace. A fost izolat de Wóhler la 1827.
AL, simbol chimic pentru aluminiu.
ALUMÍNIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658°C, p. f. 2.500°C); metal ușor, de culoare argintie, cu conductivitate termică și electrică bune, maleabil și ductil, stabil față de aer. În combinații fucționează trivalent. Se obține pe cale electrolitică, utilizînd ca materie primă bauxita. A. și aliajele sale au variate utilizări în tehnică. A fost descoperit în 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obținut din aluminiu prin presare-sinterizare și utilizat la fabricarea unor organe de mașini care lucrează la temperaturi înalte, precum și în tehnica nucleară.

aluminiu dex

Intrare: aluminiu
aluminium substantiv neutru (numai) singular
aluminiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -nĭu
Al simbol