altimetríe sf [At: LTR / E: fr altimétrie] Știința care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de teren față de nivelul mării.

ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie.

ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor de pe suprafața terestră față de o suprafață de referință (nivelul mării) în vederea reprezentării reliefului pe hartă. – Din fr. altimétrie.

ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor punctelor de teren față de nivelul mării.

ALTIMETRÍE s. f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinilor punctelor de teren față de nivelul mării. – Fr. altimétrie.

altimetríe (me-tri-) s. f., art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei

altimetríe s. f. (sil. -tri-), art. altimetría, g.-d. altimetríi, art. altimetríei

ALTIMETRÍE s.f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice ale scoarței terestre; hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. altimétrie].

ALTIMETRÍE s. f. ramură a topografiei care se ocupă cu determinarea altitudinii punctelor caracteristice ale scoarței terestre; hipsometrie. (< fr. altimétrie)

ALTIMETRÍE f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice de pe scoarța terestră. /<fr. altimétrie

ALTI- „înălțime, altitudine”. ◊ L. altus „înalt” > fr. alti-, germ. id., engl. id. > rom. alti-. □ ~col (v. -col1), adj., care crește în regiunea munților înalți; ~graf (v. -graf), s. n., altimetru înregistrator; ~metrie (v. -metrie1), s. f., disciplină care se ocupă cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice ale scoarței terestre; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat pentru măsurarea altitudinii față de un nivel de referință. ~telemetru (v. -tele-, v. -metru1), s. n., aparat pentru măsurarea de la distanță a altitudinii unui punct inaccesibil.