aliterație definitie

15 definiții pentru aliterație

aliterație sf [At: DA / Pl: ~ii / V: (înv) ~iune (pl: ~ni) / E: fr alliteration] 1 Armonie rezultată din repetarea (intenționată) a aceluiași sunet (sau a unei combinații de sunete) în două sau în mai multe cuvinte care se succedă în aceeași frază. 2 (Med) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică.
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération.
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. – Din fr. allitération.
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. Figură de stil care constă în repetarea (intenționată) a aceluiași sunet (sau a unei combinații de sunete) în două sau mai multe cuvinte care se succed. Versul lui Coșbuc «Prin vîrfuri vîntul viu vuia» constituie un exemplu tipic de aliterație. – Pronunțat: -ți-e.
ALITERÁȚIE, aliterații, s. f. Repetarea aceluiași sunet sau a unei combinații de sunete în cuvinte care se succed, pentru efecte de rimă sau de stil. – Fr. allitération.
aliteráție (-ți-e) s. f., art. aliteráția (-ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (-ți-i-)
aliteráție s. f. (sil. -ți-e), art. aliteráția (sil. -ți-a), g.-d. art. aliteráției; pl. aliteráții, art. aliteráțiile (sil. -ți-i-)
ALITERÁȚIE s.f. (Lit.) Repetare a aceluiași sunet sau a acelorași grupuri de sunete în două sau mai multe cuvinte care se succed; parhomeon. [Gen. -iei, var. aliterațiune s.f. / cf. fr. allitération, it. aliterazione, lat. alliteratio].
ALITERÁȚIE s. f. 1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproferon, parhomeon. 2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică. ◊ tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe. (< fr. allitération)
ALITERÁȚIE ~i f. Figură de stil constând în repetarea aceluiași sunet în cuvinte care se succed. /<fr. aliteration
aliterați(un)e f. repetirea acelorași litere sau acelorași silabe. Ex. prin vârfuri vântul viu vuia (COȘBUC).
*aliterațiúne f. (d. literă; fr. allitération). Repetarea acelorașĭ litere: ce te tot tînguĭ tot timpu? – Și -áție.
aliterație (< ad „la” și littera „literă”), repetarea unei litere (sau grup de litere) în cuvinte succesive. Deși uneori involuntară și cacofonică, a. constituie un mijloc poetic cu resurse multiple: imitative („Prin vulturi, vântul viu vuia” – Coșbuc), sugestive, cu efect psihologic („Bată-te, pustia, lut/ Mult ești negru și urât” – popular), burlești (așa-numitele „încurcături de limbă”). În poezia scandinavă și germ. din ev. med., în lipsa rimei, a. constituia împreună cu asonanța* principiul de bază al versificației.
ALITERÁȚIE (< fr.) s. f. Procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași sunet, de obicei consoană, sau a acelorași grupuri de sunete în cuvinte care se succed.
aliterație (fr. allitération „repetarea aceleiași litere”), repetiție a unor consoane (sau a unor silabe), de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ (onomatopeic) ori expresiv (simbolic); efectul a. se datorește și accentului afectiv pe care îl poartă sunetele repetate (R). În versul-refren eminescian, cons. v aliterată sugerează nu numai senzația auditivă, ci și dinamica zbuciumată a destinului uman: „Dintre sute de catarge / care lasă malurile / Câte oare le vor sparge / Vânturile, valurile? [...] Valurile, vânturile?” Efectul eufonic e mai greu de analizat; el constituie o „senzație” lingvistică idiomatică – este vorba de o armonie vocalică și consonantică, în esență, o simetrie acustică, în cuvinte și enunț, percepută, în mare măsură, subiectiv de vorbitorii unei limbi. Întrucât a. se percepe, ca și asonanța, ca un element de analogie interlexicală de ordin fonetic (nu semantic), între imaginea poetică și structura fonică a secvențelor versului (enunțului), ea este nu numai o figură onomatopeică (imitativă), ci și una expresivă („simbolică”, zice Verhaeren, M., p. 3), deoarece poate „corespunde obiectivului zugrăvit, fie printr-o analogie de timbru, fie printr-un raport de identitate” (id.): „A zânelor crăiasă Venea cu părul râurind, Râu galben de mătase.” (Coșbuc) Se pot repeta și câte două consoane, ca în următorul exemplu de a. imitativă: „Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie.” (Eminescu) dar și o întreagă silabă, ca a. expresivă: „Mi-ai dat un trup și mie, înalt și zvelt, de floare Ca fragile de fraged, ușure și plăpând.” (T. Arghezi) Sin. paragramatism, sin. metaforă fonetică.

aliterație dex

Intrare: aliterație
aliterație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e