alinătór, -toáre a [At: I. NEGRUZZI, S. V. 197 / Pl: ~i, ~oare / V: (înv) ~iu, ~oare / E: alina + -ător] 1-4 Care (domolește) (liniștește) (ușurează sau) mângâie.

ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător.

ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină. – Alina + suf. -ător.

ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care domolește, potolește, calmează; liniștitor. Cerul peste noi se-ndoaie Cu plînsori alinat oare – Zboară, murgule, prin ploaie! Nu te teme de viitoare! CERNA, P. 137. Călărețu-n sînul luncii umbritoare Simte-o mîngîiere dulce-alinătoare. ALECSANDRI, P. III 152.

ALINĂTÓR, -OÁRE, alinători, -oare, adj. Care alină, liniștitor. – Din alina + suf. -(ă)tor.

alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre

alinătór adj. m., pl. alinătóri; f. sg. și pl. alinătoáre

ALINĂTÓR adj. 1. v. calmant. 2. v. consolator.

ALINĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care alină; care liniștește. Medicament ~. /a alina + suf. ~ător

alinător a. care alină.

ALINĂTOR adj. 1. calmant, liniștitor, (rar) potolitor, ușurător, (pop.) molcomitor. (O substanță ~.) 2. consolator, mîngîietor, (rar) consolant, (înv.) mîngîios. (O vorbă ~.)