aliment definitie

14 definiții pentru aliment

alimént sn [At: MACEDONSKI, O. I, 43 / Pl: ~e / E: fr aliment] 1 Substanță care servește la hrănire Si: hrană. 2 (Jur; lpl) Mijloace de trai (acordate prin tribunal pentru întreținerea părinților, soției divorțate, copiilor născuți din părinți divorțați etc.).
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum.
ALIMÉNT, alimente, s. n. Produs în stare naturală sau prelucrat care servește ca hrană. – Din fr. aliment, lat. alimentum.
ALIMÉNT, alimente, s. n. Orice substanță care servește ca hrană. Pîinea e un aliment esențial. ◊ Fig. [Cărțile] sînt moștenirea noastră cea bună și neprețuită, în care găsim, aliment sufletului nostru. SADOVEANU, C. 11.
ALIMÉNT, alimente, s. n. Orice lucru care servește ca hrană. – Fr. aliment (lat. lit. alimentum).
alimént s. n., pl. aliménte
alimént s. n., pl. aliménte
ALIMÉNT s. v. mâncare.
ALIMÉNT s.n. Preparat sau produs natural care se mănâncă și ajută la întreținerea vieții. [< fr. aliment, cf. it. alimento < lat. alimentum].
ALIMÉNT s. n. produs natural sau preparat nutritiv, servind ca hrană. (< fr. aliment, lat. alimentum)
ALIMÉNT ~e n. mai ales la pl. Produs în stare naturală sau prelucrat, care servește ca hrană. /<fr. aliment, lat. alimentum
aliment n. 1. orice substanță bună de hrană, nutriment; 2. fig. ceeace întreține sau face să subziste: lemnul este alimentul focului.
*alimént n., pl. e (lat. alimentum, d. álere, a nutri. V. înalt, co-alizez). Nutriment. Fig. Învățătura e alimentu sufletuluĭ.
ALIMENT s. hrană, mîncare, (mai ales în limbajul copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demîncare, demîncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță.

aliment dex

Intrare: aliment
aliment substantiv neutru