alienație sf [At: DA / P: a-li-e / Pl: ~ii / V: (rar) ~iune / E: fr aliénation, lat alienatio, -onem] 1 Alienare (2 ). 2 (Șîs ~ mintală) Nebunie.

ALIENÁȚIE s. f. (Livr.) Termen generic pentru orice boală mintală; nebunie, demență. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénation, lat. alienatio [mentis].

ALIENÁȚIE s. f. (Livr.) Termen generic pentru orice boală mintală; nebunie, demență. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliénation, lat. alienatio [mentis].

ALIENÁȚIE s. f. (De obicei determinat prin «mintală») Boală mintală; nebunie. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁȚIE s. f. Boală mintală; nebunie. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliénation (lat. lit. alienatio [mentis]).

alienáție (-li-e-, -ți-e) s. f., art. alienáția (-ți-a), g.-d. alienáții, art. alienáției

alienáție s. f. (sil. -li-e-, -ți-e), art. alienáția (sil. -ți-a), g.-d. art. alienáției; pl. alienáții

ALIENÁȚIE s. v. nebunie.

ALIENÁȚIE s.f. 1. Boală mintală; nebunie. 2. (Jur.; rar) Alienare. [Gen. -iei. / cf. fr. aliénation, lat. alienatio].

ALIENÁȚIE s. f. tulburare gravă a funcțiilor psihice; nebunie; demență. (< fr. aliénation, lat. alienatio)

ALIENÁȚIE ~i f. 1) Stare a unei persoane alienate; demență; nebunie. 2) Manifestare de om alienat; demență; nebunie. Simptom de ~. [ G.-D. alienației; Sil. -li-e-na-ți-e] /<fr. aliénation, lat. alienatio, ~onis

alienați(un)e f. 1. înstrăinare; 2. turburarea minții.

*alienațiúne f. (lat. alienátio, -ónis). Acțiunea de a aliena. Fig. Nebunie. – Și -áție și -áre.

ALIENAȚIE s. (MED.) alienare, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală.