alișveríș sn [At: (1799) URICARIUL I, 88/15 / Pl: ~uri / V: (înv) alijv-, alejv-, aleș~, ariș- / E: tc alyš-veriš (cf daravere)] (Pfm) 1-2 Negoț (mic). 3 Târguială. 4 (Asr; îe) A face cuiva ~ A cumpăra de la cineva. 3 Amestecătură.

ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș.

ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri (reușite). – Din tc. alıșveriș.

ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Învechit și, azi, familiar) Vînzare, negoț, afaceri. Băcanul făcea astăzi alișveriș mai mare, fiindcă mușteriii se băgaseră în lucruri politicești PAS, L. I 43. Ei, lasă-mă-n pace, omule... înțelege o dată că n-am venit pentru alișveriș... Am o trebuință cu d-l Nae Girimea. CARAGIALE, O. I 182. Nu-i alișveriș nici de o lețcaie în piață. ALECSANDRI, T. 143. ◊ Expr. A face (unui negustor) alișveriș = a cumpăra, a tîrgui (de la un negustor). Te simțeai parcă îndatorat să faci alișveriș brutarului acela. PAS, Z. I 138.

ALIȘVERÍȘ, alișverișuri, s. n. (Fam.) Vânzare, negoț, afaceri. – Tc. alıșveriș „comerț”.

alișveríș (fam.) s. n., pl. alișveríșuri

alișveríș s. n., pl. alișveríșuri

ALIȘVERÍȘ s. v. dever, vânzare.

alișveríș (alișveríșuri), s. n. – Comerț, negoț. – Mr. alișeverișe, megl. alișvăroș. Tc. alișveriș, de la alis „dar” și veris „a lua” (Roesler 587; Șeineanu, II, 17; Lokotsch 63); cf. ngr. ἀλισβερίσι alb. ališveriš, bg. alăšveriš.

alișveriș n. daravere, vânzare. [Turc. ALYȘVERIȘ, comerț, lit. luare-dare, după care s’a modelat sinonimul daravere].

alijveríș n., pl. urĭ și e (turc. alyšveriš, d. alyš, luare, și veriš, dare). Fam. Vînzare în prăvălie, cîștig, dever. – Ceĭ maĭ mulțĭ scriŭ alișveriș, dar nu se zice de cît alijveriș, ca într’un doc. de la 1761 rel. la șangăĭ (Ĭorga).

alișveríș, V. alijveriș.

alișveriș s. v. DEVER. VÎNZARE.

a face alișveriș expr. (înv.) a cumpăra de la cineva o cantitate mare de marfă.

alișveriș, alișverișuri s. n. vînzare, negoț; afacere