alergătoare definitie

22 definiții pentru alergătoare

alergător, ~oare a [At: OMILIAR (1640), ap. HEM 837 / V: (15) lergătoare sf/ Pl: ~i, ~oare / E: alerga + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aleargă (15) Si: (Trs; înv) alergau. 3-4 sf a (Șîs piatră -oare) Piatră de moară care se află deasupra și prin învârtirea căreia se macină grăunțele Cf pârpăriță. 5 sf (Pex) Sistem de măcinat compus din două pietre (una fixă și alta mobilă). 6-7 sfp, a (Șîs păsări -oare) Ordin de păsări din familia struthionidelor, de proporții uriașe, care aleargă foarte repede și care trăiesc în țările calde. 8 smf Atlet care concurează la probe de alergări. 9 smf (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 10 sm Cal de curse. 11 smf (Olt; mpl) Rude ale mirilor, care ajută la gătit și care servesc la masă Si: (reg) pocânzi. 12 sf Participant la un joc cu mingea nedefinit mai de aproape. 13 sm (Îvr; csnp; îs) ~ de noapte Bărbat afemeiat. 14 sf Alergare (1). 15 sf Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la răboaiele de țesut țărănești. 16 sf (Înv) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători.
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., subst. I. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de moară care se învârtește spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi, cu care aleargă foarte repede. II. S. m. și f. 1. Atlet care concurează la probe de alergări. 2. (Rar) Curier (însărcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Alerga + suf. -ător.
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Unealtă pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Învechit) Loc de alergare. Se vede... o împrejmuire de zăbrele și de stofe atîrnate, formînd o arenă cu două porți...; cerbii intră în alergătoare prin poarta din dreapta. ODOBESCU, S. III 110. ◊ Cal de alergătoare = cal de curse. Aștern pe pînză... chipuri diafane de cai de alergătoare. ODOBESCU, S. III 149.
ALERGĂTÓR1, -OÁRE, alergători, -oare, adj. Care aleargă, care fuge. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor două pietre ale morii, prin învîrtirea căreia se macină boabele. Pietrele de moară se aduc din Gorj și... se plătesc cu 9 galbeni amîndouă: zăcătoarea și alergătoarea. I. IONESCU, M. 562. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) == păsări care trăiesc în țările calde, avînd corpul foarte mare, aripi rudimentare și picioare lungi cu care aleargă foarte repede. Struțul este o pasăre alergătoare.
ALERGĂTÓR2, -OÁRE, alergători, -oare, s. m. și f. 1. Atlet care concurează în probe de alergări; cal care aleargă la curse. Dinaintea galeriei este bariera de unde pleacă alergătorii. NEGRUZZI, S. I 36. 2. (Rar) Curier. [Zeii] să trimită pe Mercur, alergătorul lor. ISPIRESCU, U. 7.
ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala. 2. (Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Din alerga + suf. -(ă)toare.
ALERGĂTÓR, -OÁRE, alergători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aleargă. ◊ Piatră alergătoare (și substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor două pietre ale morii, prin învârtirea căreia se macină boabele. Păsări alergătoare (și substantivat, f.) = păsări din țările calde, având picioare lungi cu care aleargă foarte repede. 2. S. m. și f. Atlet care concurează la probe de alergări. ♦ (Rar) Curier. ♦ Cal de curse. – Din alerga + suf. -(ă)tor.
alergătoáre (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. alergătoáre
alergătoáre (cursă, parc de vânătoare, dispozitiv) s. f., g.-d. art. alergătórii; pl. alergătóri
alergătór adj. m., s. m., pl. alergătóri; (atletă, pasăre) f. sg. și pl. alergătoáre
ALERGĂTOÁRE s. (prin Transilv.) leancă. (~ la războiul de țesut.)
ALERGĂTOÁRE ~óri f. Unealtă pe care se pun mosoarele cu fire pentru a face urzeala. /a alerga + suf. ~ătoare
ALERGĂTÓR1 ~i m. 1) Sportiv care participă la probe de alergări. ~ pe distanțe lungi. ~ pe distanțe scurte. 2) Cal de curse. /a alerga + suf. ~ător
ALERGĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care aleargă. ◊ Pas ~ fugă. (Păsări) ~oare păsări de talie mare, din țările calde, cu aripi nedezvoltate deplin, dar având picioarele lungi adaptate la alergare. Piatră ~oare piatră de moară care se învârte, măcinând boabele. /a alerga + suf. ~ător
alergătoare f. 1. piatra de sus a morii (care se învârtește); 2. unealtă compusă din cinci bețe spre a urzi sculurile de țesut.
alergător a. repede: pas alergător. ║ m. cel ce aleargă. ║ f. pl. alergătoare, ordin de pasări cu picioare lungi cari fug iute pe pământ, ca struțul, cazuarul.
alergătór, -oáre adj. Care aleargă. Barb. Pas alergător (fr. pas de course), fugă, mers de fugă. Alergător s. m. Curier: Mercur, alergătoru zeilor. M. pl. Un joc cu mingea. Alergătoare s. f., pl. orĭ. Alergare de caĭ (Vechĭ). Loc de alergare (Vechĭ). Aparatu care ține mosoarele la urzitu pînzeĭ și care se numește și lergătoare (E un cadru în care-s fixate niște sîrme pe care se învîrtesc mosoarele. Cp. cu înțărcătorĭ). Zool. Alergătoare s. f. pl. Păsărĭ care fug, ca struțu, casoaru, dropia.
ALERGĂTOARE s. (prin Transilv.) leancă. (~ la războiul de țesut.)
ET QUASI CURSORES VITAE LAMPADA TRADUNT (lat.) și ca alergătorii (oamenii) își trec din mână în mână făclia vieții – Lucrețiu, „De rerum natura”, II, 79. Viața este o nesfârșită curgere a generațiilor.
alergător, alergători s. m. 1. (intl.) complice al unui spărgător de locuințe care supraveghează obiectivul pentru a afla obiceiurile proprietarilor 2. (la pl.) încălțăminte

alergătoare dex

Intrare: alergătoare
alergătoare substantiv feminin
Intrare: alergător (adj.)
alergător adjectiv
Intrare: alergătoare
alergătoare substantiv feminin