aleárgă-cále sms [At: PSALT. SCH. 55/1 / E: aleargă + cale cf sp pasacalle, ger Gassenhauer] (Înv; nob) Figură mitologică din vechile povești.

alérg sn [At: COȘBUC, AE. 90 / E: alerga] Alergare (1).

alerga [At: PRAV. MOLD. 100 /1 / Pzi: alerg / E: ml *allargare (< largus)] 1 vt A alunga. 2 vt A urmări. 3-4 vtr A (se) fugări. 5 vr A se hârjoni. 6 vt (Construit cu complementul „ochii”) A privi în depărtare. 7 vt (Construit cu complementul „ochii”) A parcurge rapid cu privirea. 8 vt (Pop; îe) A-și ~ gura A vorbi repede. 9 vt (Îae) A pălăvrăgi. 10-11 vt A goni caii (în cadrul unei curse). 12 vt (Pfm; îe) A-și ~ calul înaintea cuiva A-și permite multe libertăți față de cineva Si: a-și face mendrele. 13 vrim (D. anumite competiții sportive în care concurenții se întrec alergând) A se desfășură. 14 vt (Pop; c.i. locul în care se face mișcarea) A cutreiera. 15 vi A merge (foarte) repede Si: a goni, a fugi. 16 vi A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge. 17 vi A se grăbi într-o direcție sau către un scop. 18 vi A se îndrepta spre... 19 vi (Fig) A năzui spre... 20 (Îe) A ~ după treburi A umbla din loc în loc pentru rezolvarea unor interese practice. 21 vi A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. 22 vi (Fig) A se răspândi cu rapiditate Si: a se întinde. 23 vi (Șîe a ~ pe la toți sfinții pentru cineva) A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. 24 vi (Jur; înv) A apela. 25 vi (Spt) A participa la probele de alergări.

ALERGÁ, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare (< largus).

ALERGÁ, alérg, vb. I. Intranz. 1. A umbla sau a se mișca în fugă, a merge cu viteză, a goni, a fugi. Săriră din nou șanțul, alergară un timp. PAS, L. I 53. Trenul alerga în cîmp deschis. BASSARABESCU, V. 15. Rada-i nălucire vie Cînd aleargă pe cîmpie. COȘBUC, P. I 96. Mai are două ceasuri bune de alergat. CARAGIALE, O. I 67. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. În sat vîntul aleargă pe uliță ca un cîine turbat și rătăcit. DUMITRIU, N. 188. Miresme de salcim aleargă și îmbălsămează aerul. ANGHEL, PR. 114. Sub strașina veche și naltă Sînt cuiburi – și-n ele S-ascund rindunele... Și vintul aleargă pe baltă. DEMETRESCU, O. 79. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. ♦ (Franțuzism neobișnuit, despre o întindere de teren) A se desfășura, a se întinde. Și de ceruri se izbește [stepa] alergînd spre răsărit. MACEDONSKI, O. I 28. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după») A urmări în fugă, a porni în goană pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. Alergă după ea s-o sprijine. DUMITRIU, B. F. 91. Aleargă după dînsul, bărbate, și nu-l lăsa. CREANGĂ, P. 178. De trei ani aleargă după mine, fără a-mi putea da de urmă. ALECSANDRI, T. I 370. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul. ◊ Fig. Ah! prieteșugul, care toată lumea îl slăvește Și după care aleargă. CONACHI, P. 84. ◊ Tranz. fact. A face să fugă, a fugări. [Uliul] se ține după el [după porumbel], îl aleargă și vrea... să-l prindă. ISPIRESCU, la TDRG. Dacă-i alerga Și l-ăi ajuta, Zău, pre legea mea, Pe el l-oi lăsa Și te-oi alerga De te-oi îmbuca. TEODORESCU, P. P. 449. ◊ Expr. A(-și) alerga ochii = a-și arunca privirile. [Oșteanul] Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ Refl. Undeva se alergau niște cîini lătrînd turbat. DUMITRIU, B. F. 36. Roțile se aleargă una pe alta și nu se ajung niciodată. ◊ Tranz. fact. A mîna repede (calul), a-l face să gonească. Năvăliră deodată în goană... doi călăreți, alergînd fiecare cîte o pereche de cai. PREDA, Î. 43. De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă, Ia-ți murgul, și ți-l aleargă, De-ți cată alta mai dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop urmărit, a se repezi. Cum vor vedea [boierii] că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa [pe Tomșa]. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A alerga într-un suflet v. suflet. ◊ Fig. Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. ◊ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. Aleargă totdeauna la mine după ajutor. 4. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă. Alerg prin pădure buimac. BENIUC, V. 97. Iubea mai mult să-și petreacă vremea cu giucării, alergînd zadarnic încoace și încolo, decît să învețe. DRĂGHICI, R. 4. Măicuță bătrînă Cu brîul de lină, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmpi alergînd, De toți întrebind... ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ A umbla mult după treburi sau afaceri. Leib aleargă de dimineața pînă noaptea... însă nu găsește o posibilitate de cîștig. SAHIA, N. 97. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stingă, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. Scumpul mai mult păgubește, leneșul mai mult aleargă. NEGRUZZI, S. I 248. ♦ Tranz. (Rar; complementul arată locul pe care sau în care se face mișcarea) A cutreiera, a străbate. De-atunci eu alergai Lumile de-a rîndul. COȘBUC, P. I 260. Multe pățește el, alergînd lumea în larg și în lung. ȘEZ. V 139. Cățelușă șargă Tot cîmpul aleargă (Coasa). GOROVEI, C. 111. 5. (Despre cai) A fugi în cadrul unei curse de cai. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ (Despre oameni) A participa la o cursă sportivă bazată pe alergare. Aleargă în cursa ciclistă București-Orașul Stalin. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) alerg (PANN, P. V. II 87).

ALERGÁ, alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge cu viteză; a goni, a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcție sau către un scop; a se repezi. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistență. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o țintă precisă. Alerg prin pădure buimac (BENIUC). ♦ Tranz. A cutreiera, a străbate un loc. 5. A fugi în cadrul unei competiții sportive. – Lat. *allargare.

alergá (a ~) vb., ind. prez. 3 aleárgă

alergá vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgă; conj. prez. 3 sg. și pl. alérge

ALERGÁ vb. 1. a fugi, a goni, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. v. fugări.

alergá (-g, -át), vb. – 1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la..., a se folosi de... 4. A participa la o competiție de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre accepțiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Pușcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Pușcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń „dau la o parte”, it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se îndepărta, a se da la o parte”. Explicația pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ține seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. și se explică în lumina vieții maritime, ale cărei circumstanțe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparține altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influența merge asupra lui *alargă. În sfîrșit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s. f. (alergare; depănătoare, vîrtelniță); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s. m. (ștafetă, curier; cal de curse); alergător, s. n. (pasăre alergătoare); alergătură, s. f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenții); alergău, s. m. (Trans., curier, mesager).

A ALERGÁ alérg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin pași bruști; a fugi. ◊ ~ într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mișca foarte repede. Mașina aleargă. 3) A căuta insistent să obțină; a umbla. ~ după bani. ◊ ~ (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări. /<lat. allargare

alergà v. 1. a merge cu mare iuțeală; 2. fig. a recurge: voiu alerga la tine ’n dureri și ’n necazuri GR. AL.; 3. a pune caii la întrecere: să’și alerge calul cât o vrea PANN [Lat. *ALLARGARE, din LARGUS, lit. a lua largul, a se duce în larg (cf. alungà)].

alérg, a -á v. intr. (cp. cu lat. *largare și *allargare, a lărgi; gen. alargarse, a se depărta, infl. de merg. Cp. și cu alung). Merg fugind: copiiĭ aleargă mult. Merg, mă zbucium: omu aleargă toată vĭața după trebĭ. Recurg: la cine să alerg la nevoĭe? V. tr. Rar. Fac să alerge: a alerga un cal. V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere: ne-am alergat cu caiĭ.

ALERGA vb. 1. a fugi, a goni, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a fugări, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.)

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.