alee definitie

16 definiții pentru alee

alée sf [At: NEGRUZZI, S. I. 45 / P: ~le-e / Pl: ~lei /E: fr allée] 1 Drum (într-un loc închis) mărginit de arbori de amândouă părțile. 2 Stradă plantată cu arbori într-un cartier rezervat pentru locuințe. 3 Stradă lungă care are, pe amândouă părțile, același fel de construcții.
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.
ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o pădure sau într-o grădină, așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. Pe alee vîntul oftează solitar. BENIUC, V. 139. Vîntul înfiora pe alee frunzele uscate. C. PETRESCU, S. 243. La capătul ateii de castani își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă (mărginită de construcții cam de același fel). Aleea N. Beldiceanu. – Pl. și: alee (CAMIL PETRESCU, U. N. 181, EMINESCU, N. 28).
ALÉE, alei, s. f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. ♦ Fâșie dintr-o arteră largă de circulație, având destinații speciale. 2. Înșiruire pe două rânduri de elemente arhitecturale de același fel. – Fr. allée.
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi
ALÉE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.
ALÉE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].
ALÉE s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ◊ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)
ALÉE ~i f. 1) Drum într-un parc sau într-o grădină publică. 2) Stradă îngustă și scurtă mărginită de arbori. [ G.-D. aleii; Sil. -le-e] /<fr. allée
alee f. trecere îngustă, drum între două rânduri de arbori: luna, scut de aur, strălucește prin alee EM.
*alée, V. aleĭe.
*aléĭe f., pl. eĭ (fr. allée, d. aller, a merge). Cărare maĭ lată și îngrijită într’o grădină, într’un crîng orĭ pintr’un șir de copacĭ.
*contra-aleĭe orĭ contraaleie f., pl. eĭ (fr. contre-allée). Aleĭe laterală paralelă alteĭa principale.
ALEE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

alee dex

Intrare: alee
alee substantiv feminin