alebárdă sf vz halebardă

ALEBÁRDĂ s. f. v. halebardă.

HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

ALEBÁRDĂ s. f. v. halebardă.

HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

ALEBÁRDĂ s. f. v. halebardă.

HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de suliță cu mîner lung de lemn și cu un vîrf de fier prevăzut într-o parte cu un tăiș în formă de bardă, iar în cealaltă cu unul în formă de cîrlig. – Pl. și: halebărzi (VORNIC, O. 24). – Variantă: alebárdă s. f.

ALEBÁRDĂ s. f. v. halebardă.

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

ALEBÁRDĂ s.f. v. halebardă.

HALEBÁRDĂ s.f. Armă medievală în formă de lance, care avea vârful de fier prevăzut cu o bardă pe o parte și cu un cârlig pe partea opusă. [Pl. -barde, -bărzi, var. alebardă s.f. / < fr. hallebarde].

HALEBÁRDĂ s. f. armă medievală în formă de lance, cu vârful de fier prevăzut cu o bardă pe o parte și cu un cârlig pe partea opusă. (< fr. hallebarde)

HALEBÁRDĂ ~e f. Armă (în evul mediu) în formă de lance cu vârful ascuțit prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe cealaltă cu un cârlig. [G.-D. halebardei] /<fr. hallebarde

alebardă f. suliță al cării fier e încrucișat cu altul în formă de semicerc.

*halebárdă f., pl. e (fr. hallebarde, d. germ. helm-barte, „bardă de coĭf”). Un fel de suliță lungă care avea și un tăiuș (ca baltagu), și un cĭoc (ca tîrnăcopu).