aleatorísm sn [At: DN3 / P: ~le-a- / E: fr aleatorisme] 1 Procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător al configurației finale a structurii, stimularea interesului și a imaginației spectatorului. 2 (Muz) Curent în cadrul căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorită libertății ce se acordă interpretului.

ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme.

ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme.

aleatorísm s. n. (sil. a-le-a)

ALEATORÍSM s.n. 1. Procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător al configurației finale a structurii, stimularea interesului și a imaginației spectatorului. 2. (Muz.) Curent conform căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății ce se acordă interpretului în recrearea sa. [Pron. -le-a-. / < fr. aléatorisme].

ALEATORÍSM s. n. 1. caracter aleatoriu; hazard. 2. procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului și a imaginației spectatorului. 3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății improvizatorice a interpretului. (< fr. aléatorisme)

aleatorísm s. n. Hazard ◊ „Dintre numele citate mai sus într-un aproximativ aleatorism al vârstei nu pot lipsi [...]” R.l. 17 X 78 p. 22. ◊ „Rezultatele sunt pe măsură, «înscrise» în aleatorismul bogomilic al concluziilor [...]” Luc. 28 IV 84 p. 6 (din fr. aléatorisme; DN3 – alt sens, DEX-S)