aleator definitie

18 definiții pentru aleator

aleator, ~oare a vz aleatoriu
aleatoriu, ~ie a [At: HAMANGIU, C. C. 410 / P: a-le-a~ / V: aleator, ~oare / Pl: ~ii / E: lat aleatorius, -a, -um] (Jur) Întâmplător.
ALEATÓR, -OÁRE adj. v. aleatoriu.
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură; întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius.
ALEATÓR, -OÁRE adj. v. aleatoriu.
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. (Jur.) Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură, întâmplător. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-. – Var.: aleatór, -oáre adj.] – Din fr. aléatoire, lat. aleatorius.
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. (Jur.) Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură, care este supus întîmplării. Contract aleatoriu. Venituri aleatorii. – Pronunțat: -le-a-.
ALEATÓRIU, -IE, aleatorii, adj. (Jur.) Care depinde de o împrejurare viitoare și nesigură. Venituri aleatorii. [Pr.: -le-a-]. – Fr. aléatoire (lat. lit. aleatorius).
aleatóriu [riu pron. rĭu] (-le-a-) adj. m., f. aleatórie (-ri-e); pl. m. și f. aleatórii
aleatóriu adj. m. (sil. -le-a-) [-riu pron. -rĭu], f. aleatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. aleatórii
ALEATÓRIU adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.
ALEATÓR, -OÁRE adj. v. aleatoriu.
ALEATÓRIU, -IE adj. Care depinde de un eveniment viitor și nesigur; supus întâmplării; întâmplător; stocastic. [Pron. a-le-a-to-riu, var. aleator, -oare, aleatoric, -ă adj. / cf. fr. aléatoire, it. aleatorio, lat. aleatorius < alea – zar].
ALEATÓRIU, -IE adj. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic. ♦ variabilă ~ ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizație. (< fr. aléatoire, lat. aleatorius)
ALEATÓRIU ~ie (~ii) jur. Care depinde de un eveniment nesigur; supus întâmplării. Câștig ~. [Sil. -le-a-, -riu] /<fr. aléatoire, lat. aleatorius
aleatoriu a. supus șanselor nesigure: contract aleatoriu.
*aleatóriŭ, -ie (ea 2 sil.) adj. (lat. aleatorius, d. álea, zar, cub cu care aruncĭ la joc). Supus întîmplăriĭ: asigurările-s contracte aleatoriĭ, un pescar care vinde din ainte ceĭa ce va prinde dintr’o aruncătură de plasă face o vînzare aleatorie. Adv. În mod aleatoriŭ.
aleatoriu adj. v. ACCIDENTAL. INCIDENTAL. ÎNTÎMPLĂTOR. OCAZIONAL. SPORADIC.

aleator dex

Intrare: aleatoriu
aleator
aleatoriu adjectiv
  • silabisire: -le-a-
  • pronunție: -riu pr. -rĭu