alcáliu sn [At: DA ms / V: (înv) alc ~ ali sn / Pl: nct / E: fr alcali] 1 (Chm) Bază. 2 Plantă marină din a cărei cenușă se produce sodă.

ALCÁLIU, alcalii, s. n. Hidroxid al unor metale alcaline și al ionului amoniu. – Din fr. alcali.

ALCÁLIU, alcalii, s. n. Compus chimic caustic, cu gust leșietic, care, împreună cu un acid, formează o sare. [Pr.: -li-u] – Din fr. alcali.

ALCÁLIU, alcalii, s. n. Compus chimic caustic, cu gust leșiatic, care colorează în albastru hîrtia roșie de turnesol și care, în unire cu un acid, formează o sare.

ALCÁLIU, alcalii, s. n. Compus chimic care, în unire cu un acid, formează o sare. – Fr. alcali.

alcáliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcálii, art. alcáliile (-li-i-)

alcáliu s. n., pl. alcálii

ALCÁLIU s.n. (Chim.) Compus chimic caustic care albăstrește hârtia roșie de turnesol și care, în unire cu un acid, formează o sare; bază. [Pron. -liu, pl. -ii. / < fr. alcali, cf. ar. al-kali – plantă marină].

ALCÁLII s. n. pl. hidroxizii metalelor alcaline. (< fr. alcali)

ALCÁLIU ~i n. mai ales la pl. Compus chimic caustic care albăstrește hârtia roșie de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare; bază. /<fr. alcali