alcătuitor definitie

12 definiții pentru alcătuitor

alcătuitor, ~oare [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 333/29 / V: (îrg) ~iu, ~oare a / P: ~tu-i- / Pl: ~i / E: alcătui1 + -tor] 1 a Care intră în compoziția unui lucru Si: constitutiv. 2 sf Persoană care alcătuiește1 (1-5) ceva.
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor.
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr.: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor.
ALCĂTUITÓR1, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj. Care intră în compoziția, în structura unui anumit lucru; constitutiv. Elementele alcătuitoare.
ALCĂTUITÓR2, -OÁRE, alcătuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care alcătuiește, întocmește, creează ceva. Alcătuitor de versuri. Alcătuitorii unei legi.
ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. – Din alcătui1 + suf. -(i)tor.
alcătuitór (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoáre
alcătuitór adj. m., s. m., pl. alcătuitóri; f. sg. și pl. alcătuitoáre
ALCĂTUITÓR adj. v. component.
ALCĂTUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care intră în componența unui lucru; care face parte din ceva. Elemente ~oare. /a alcătui + suf. ~itor
alcătuitor a. care alcătuește, constitutiv.
ALCĂTUITOR adj. component, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Element ~.)

alcătuitor dex

Intrare: alcătuitor (adj.)
alcătuitor adjectiv
Intrare: alcătuitor (s.m.)
alcătuitor substantiv masculin