albiná1 vru [At: CADE / Pzi: 3 -nează / E: alb cf albini] (Olt) A se lumina de ziuă.
albiná2 vi [At: CADE / Pl: ~néz / E: albină] 1 (Mar) A alerga cu treburi, ca o albină. 2 (Ban) A-și înjgheba o situație. 3 (Ban) A se pune pe picioare încet, încet, după o boală lungă.
albínă [At: CORESI, ap. HEM 7 4 4 / Pl: ~ne / E: ml alvina „stup”] 1 Insectă din familia apidelor, cu picioarele posterioare adaptate pentru strângerea polenului și cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, care trăiește în familii și produce miere și ceară Si: (pop) bâză, biză, gâză-folositoare, gâză-de-miere, gâzuță, muscă (Apis melifica). 2 (Îs) ~ lucrătoare (sau, pop, lucroaie) Albină care lucrează la fagure. 3 (Pop; îc) ~ împărătească Matcă. 4 (Reg; îc) ~mare, ~de-pădure, ~de-pământ, ~țigănească, ~țiganului Bondar. 5 (Reg; îc) ~țigănească Viespe. 6 (Mun; îc) ~ țiganului Gărgăun. 7 Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophiys cornuta).
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia himenopterelor, al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). Albina... suge nectarul din potire. DEȘLIU, G. 51. O albină trece ca un fir de aur prin soare, drept pe lîngă pălărioara lui de paie, pe lîngă părul bălai, aproape alb. SADOVEANU, O. III, 22S. Priviră... cum albinele culegeau ceara și adunau mierea. ISPIRESCU, L. 381. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ♦ (Metaforic, cu aluzie la hărnicia albinei) Și părăgineala și bălăriilel ți le plivesc albinele-albastre [muncitorii] Ca nădejdile și zările noastre! DEȘLIU, G. 14. 2. Plantă erbacee ale cărei flori, dispuse într-un spic, seamănă cu o albină; crește primăvara prin locuri cu iarbă, la marginea pădurilor (Ophrys cornuta).
ALBINÁ, albinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se face ziuă. – Din alb2.
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producând miere și ceară (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
!lúpul-albínelor (insectă) s. m. art.
!mólia-albínelor (fluture) (-li-a-) s. f. art./mólie-de-albíne (-li-e-) s. f., g.-d. art. móliei-albínelor/móliei-de-albíne
mólie-de-albíne v. mólia-albínelor
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne
lúpul-albínelor (insectă) s. m.
mólia-albínelor (sil. -li-a)/mólie-de-albíne (sil. -li-e) s. f.
ALBINA-ȚIGÁNULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.
ALBÍNĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bâză. (~ produce mierea.)
ALBINĂ-ȚIGĂNEÁSCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.
CIUMA-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.
LUPUL-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.
MOLIA-ALBÍNELOR s. v. găselniță.
albínă (albíne), s. f.1. Insectă care produce miere și ceară. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvină, megl. albină, istr. albire. Lat. alvῑna „stup”, der. de la alvus (Pușcariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se referă la alb. bletë „stup” și „albină”. Trebuie probabil să se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplinește firesc funcția adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) și în multe alte cazuri. Muscă, avînd sensul de „roi” este curent în apicultură. Der. albinar, s. m. (apicultor); albinărel, s. m. (pasăre); albinărie, s. f. (roi; apicultură); albinărit, s. n. (apicultură); albinet, s. n. (mulțime de albine, roi).
ALBÍNĂ ~e f. Insectă care trăiește în roiuri și produce miere și ceară, având picioarele din urmă adaptate pentru strângerea polenului și un ac veninos în partea posterioară a abdomenului. ~ă lucrătoare. /<lat. alvina
albină f. 1. insectă care produce miere și ceară; 2. plantă cu flori frumoase dispuse în spic, semănând foarte mult cu o albină (Ophrys cornuta). [Lat. ALVINA, stup: numele locuinței trecând asupra insectei, ca macedo-românul stup, albină].
albínă f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roĭ. V. albie). Un fel de muscă imenopteră maĭ mare care produce mĭere și ceară și pe care oameniĭ o îngrijesc ținînd-o în stup, unde ĭa trăĭește cu semenele eĭ ca într’o republică supt conducerea uneĭ albine maĭ marĭ numite matcă saŭ regină. (Trîntoriĭ îs albinele masculine. În partea din apoĭ albinele aŭ un ac veninos, cu care împung cînd îs furioase și care maĭ tot-de-a-una rămîne în împunsătură și cauzează o unflătură foarte dureroasă). Harnic ca o albină, foarte harnic. V. bondar, gărgăun, vespie.
albina-țiganului s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.
ALBI s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bîză. (~ produce mierea.)
albină-țigănească s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.
ciuma-albinelor s. v. ALBINĂREL. FURNICAR. PRIGORIE. VIESPAR.
lupul-albinelor s. v. ALBINĂREL. FURNICAR. PRIGORIE. VIESPAR.
molia-albinelor s. v. GĂSELNIȚĂ.
voioșniță-de-albini s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.
ALBINA, instituție de credit și economii din Sibiu (1871-1948). Cea mai importantă bancă a românilor din Transilvania.
ALBINA, revistă enciclopedică populară. A apărut săptămînal, la București, cu întreruperi, între 1897 și 1937. O serie nouă, cu același program, cultural și științific, cu o periodicitate variabilă, debutează în 1945. Printre conducători: Gh. Adamescu, G. Coșbuc, C. Rădulescu-Motru.
ALBINA ROMÂNEASCĂ, gazetă politico-literară, primul periodic în limba română, publicat în Moldova. A apărut la Iași, bisăptămînal, cu întreruperi, între 1829 și 1850. Proprietar și editor: Gh. Asachi.
ALBINĂ subst. 1. – spătar (16 B IV 498); Albinea zis și Albînat (16 A I 147, 361). 2. Albinaș (Vra). Albinița f. act. (V. Bistr-Bicaz).
știi bancul cu albinele? expr. (iron. – aluzie la interj. „roiu!”) pleacă de aici!, fugi!
vacs albina cremă caramel / crema puca expr. v. vacs.

albina dex

Intrare: albină
albină substantiv feminin
Intrare: albina
albina verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Albină
Albină
Intrare: Albina
Albina
Intrare: lupul-albinelor
lupul-albinelor substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: molia-albinelor
molia-albinelor (numai) singular substantiv feminin articulat
  • silabisire: -li-a-
Intrare: molie-de-albine
molie-de-albine substantiv feminin (numai) singular
Intrare: albina-țiganului
albina-țiganului substantiv feminin articulat
Intrare: albină-țigănească
albină-țigănească substantiv feminin