albigénzi smp [At: DEX2 / E: lat (civitas) Albigensium, ger Albigenter cf fr albigeois] Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziaste cu centml în orașul Albi din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII-începutul sec. XIII).

ALBIGÉNS, -Ă, albigensi, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII și începutul sec. XIII), a cărei doctrină îmbina elemente creștine și dualiste. [Var.: albigenz, -ă s. m. și f., adj.] – Din lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser. Cf. fr. albigeois.

ALBIGENZ, -Ă, s. m. și f., adj. v. albigens.

ALBIGÉNZI s. m. pl. Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice, cu centrul în orașul Albi din sudul Franței, reprimată sângeros de papalitate (sec. XII și începutul sec. XIII) – Din lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser. Cf. fr. albigeois.

albigéns adj. m., s. m., pl. albigénsi; adj. f., s. f. albigénsă, pl. albigénse

albigénzi s. m. pl.

ALBIGÉNZI s.m.pl. Adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice din Franța în sec. XII-XIII, reprimată sângeros de papalitate. [Cf. it. albigese, lat. (civitas) Albigensium – numele latinizat al orașului Albi din sudul Franței].

ALBIGÉNZI s. m. pl. adepți ai unei secte rigoriste și antiecleziastice din Franța în sec. XII-XIII, reprimată sângeros de papalitate. (după fr. albigeois)

albigenzi s. m. pl. (< lat. [civitas] Albigensium, germ. Albigenser) Sectă creștină rigoristă și antiecleziastică, apărută în S Franței, în orașul Albi (lat. Albigenses), datând din sec. 12. Inspirată de maniheism, doctrina albigenzilor respingea tot ce este pământesc (ca fiind creație a răului), nega pe Iisus Hristos ca întrupare, Vechiul Testament, icoanele, clerul etc. Papa Inocențiu III a inițiat o cruciadă împotriva lor (1213 și 1218) în urma căreia secta a fost înfrântă.

Albigensi pl. eretici din sudul Franței (sec. XI-XIII), o ramură a Bogomililor, precursorii protestanților, fură exterminați de Ludovic VIII (1208). Doctrina lor a fost conservată de Valdensi.

albigénzi s. m. pl. Sectă creștină rigoristă și anticleziatică din sudul Franței, ramură a sectei catarilor, care consideră că lumea are la bază două principii: binele (Dumnezeu, creatorul spiritului) și răul (Diavolul, producătorul materiei), de unde respingerea a tot ce este pământesc; secta a fost înfrântă în două bătălii (1213 și 1218) de o cruciadă specială, ordonată de papa Inocențiu III. – Din lat. (civitas) Albigensium, germ. Albigenser.