albie definitie

2 intrări

27 definiții pentru albie

albíe2 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 8/1 / P: ~bi-e / Pl: ~ii / E: alb + -ie] (Îvr) Albeață.
álbie1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 4/2 / V: (reg) alvie / P: ~bi-e / Pl: ~ii / E: ml alvea] 1 Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage Si: covată, copaie. 2 (Fig; îlav) Din ~ Din pruncie. 3 (Fam; îe) A face (pe cineva) ~ (sau troacă) de porci (sau, rar, de câini) A batjocori. 4 Porțiune a unei văi acoperită, permanent sau temporar, cu apă Si: matcă. 5 (Reg; fig) Adâncitură între două dealuri.
albíu, -íe a [At: (a. 1683 ), ap. HEM 726 / V: (reg) -bâu, -bâe / Pl: ~ii / E: alb + -iu] (Rar) Albicios.
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu.
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu.
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Obiect de întrebuințare casnică, făcut dintr-un trunchi gros despicat în două și scobit; servește la spălatul rufelor, la scăldatul și la adormitul pruncilor, la hrănirea vitelor etc. V. covată, copaie. Puse copilul într-o albie. ISPIRESCU, L. 60. Să iei băietul cu albie cu tot și să vii cu dînsul la mine. CREANGĂ, P. 173. ◊ Expr. A face pe cineva albie de porci (sau, rar, de cîini) = a batjocori, a insulta pe cineva în mod grosolan. Căpitanul... a tăbărît asupra plutonierului, l-a făcut albie de porci și i-a pus în vedere că-l zvîrle tocmai în fundul Dobrogei dacă va mai da motive de nemulțumire d-lui Paga [moșierul]. REBREANU, R. I 98. Dacă nu vrei să iei cîmpii... te fac albie de cîni. ALECSANDRI, T. I 238. 2. Adîncitură în scoarța pămîntului, prin care curge o apă; matcă. Lîngă apa Lisei clădiseră rumînii sat, demult, or fi fiind de-atunci o sută de ani. I-au zis Malu-Surpat, căci Lisa își săpase albie prăpăstioasă. SADOVEANU, M. C. 5. Din ce depărtări scoboară și cît a luptat Dunărea ca să străbată aici! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia în piatră de-a curmezișul Carpaților. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Se ducea la vadul de la albia unui pîrîiaș. ISPIRESCU, L. 122. ◊ Fig. S-a grăbit să îndrume din nou discuția către albia veche. GALAN, Z. R. 86. ♦ Fig. Depresiune de teren. – Pronunțat: -bi-e. – Pl. și: (popular) ălbii (ODOBESCU, la HEM).
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. Albiul nor se duce. NEGRUZZI, S. II 132. ◊ (Adverbial) El zărește... O biserică măreață, Strălucind albiu prin ceață. ALECSANDRI, P. II 34.
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din scândură sau dintr-un trunchi despicat în două și scobit. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta în mod grosolan, a batjocori (pe cineva). 2. Adâncitură în scoarța pământului, prin care curge o apă; matcă. – Lat. alveus „adâncitură, albie de râu”.
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Din alb2 + suf. -iu.
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albíu (rar) adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
álbie s. f., art. álbia, g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (sil. -bi-i-)
albíu adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
ÁLBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. și Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ râului.)
ALBÍU adj. v. albicios.
álbie (álbii), s. f.1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Pușcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s. m. (persoană care face albii); albioară, s. f. (albiuță), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
ÁLBIE ~i f. 1) Vas lunguieț, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaș al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea
albie f. 1. trunchiu lungueț și scobit înăuntru pentru păstrat, spălat, scăldat sau adăpat; 2. fundul unei ape curgătoare: râul ieși din albia sa. [Lat. ALVEUS].
albiu a. albicios: un râu albiu de stele AL.
álbie (lat. pop. álbia, cl. álveus, albie. V. albină). 1. Copaĭe, covată, vas lung scobit dintr’un singur lemn, cu fundu rătund, de păstrat ceva, de scăldat orĭ de legănat copiiĭ. Fig. A face pe cineva albie de porcĭ, a-l batjocuri răŭ. (V. chersîn, cop). 2. Patu (matca) unuĭ rîu. – Și álvie (Sadov. VR. 1928,1,29).
albúĭ (vest) și -íŭ (est) adj. Rar. Cam alb.
ALBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. și Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ rîului.)
albiu adj. v. ALBICIOS.
ALBIE. Subst. Albie, albiuță (dim.), albioară, covată (reg.), covățică (dim.), copaie (reg.), copăiță (dim.), troacă, trochiță (dim.), trocuță, postavă (pop.), moldă (reg.), chersin (reg.), balie (reg.), căpistere (reg.); baie, băiță (dim.), scaldă (pop.), scăldătoare (pop.), scăldușcă (reg.), cadă, vană, vănuță (dim.), ciupă (reg.). Crintă. Piuă, ștează (reg.). Vb. A (se) spăla, a (se) scălda, a (se) îmbăia, a (se) la (reg.). V. recipient, spălare.
a face albie de porci (pe cineva) expr. a mustra / a ocărî (pe cineva) adresându-i injurii și vorbe grele.

albie dex

Intrare: albie
albie substantiv feminin
  • silabisire: al-bi-e
albie substantiv feminin
  • silabisire: al-bi-e
Intrare: albiu
albiu adjectiv