albiță sf [At: HEM 757 / Pl: ~țe / E: alb + -iță] 1-2 Albișor (1-2). 3 (Iht; reg) Obleț (1). 4 (Bot; reg) Ciucușoară (Alyssum calycium). 5 (Bot; reg) Bărbișoară (Alyssum desertorum). 6 (Bot; reg) Ciucușoară (Berteroa incana).

ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță.

ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -iță.

ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. Obleț. 2. Nume dat unor plante erbacee mici din familia cruciferelor, cu frunze verzi-cenușii și flori galbene (Alyssum calicinum) sau cu tulpina întinsă pe pămînt, cu frunzele păroase și cu florile de un galben-închis (Alyssum repens).

ALBÍȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Din alb2 + suf. -iță.

albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe

albíță s. f., g.-d. art. albíței; pl. albíțe

ALBÍȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.

albiță f. plantă ce crește prin câmpii sterile și locuri pietroase (Alyssum).

albíță f., pl. e (d. alb). Disculeț, o mică plantă erbacee cruciferă, cu florĭ galbene și apoĭ albe care crește pin locurĭ aride (alyssum calycinum).

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.