alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit1. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Im; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sn (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75).
albá v vz albi
albi [At: CORESI, ap. HEM 733 / Pzi: ~besc / E: alb] 1 vir A deveni (mai) alb (1). 2 vir A încărunți. 3 vir (Pex) A îmbătrâni. 4 vi A ieși în evidență datorită culorii albe (1). 5 vi (Fig) A străluci (bătând în alb (1). 6 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) ochii după (sau la) A privi cu intensitate ceva. 7 vi (Pop; îae) A privi cu aviditate ceva. 8 vi (Pop; îae) A aștepta ceva în zadar. 9 vi (Înv) A se face ziuă. 10 vt A face să devină mai alb (1). 11 vt (Pop, îe) A ~ pânza A spăla și a usca la soare pânza albă nouă. 12-13 vtr (Înv) A (se) face demn de stimă. 14 vt A trata produsele textile cu agenți antioxidanți sau reducători pentru a le face mai albe (1), distrugând pigmenții naturali. 15 vt A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb (1) intens. 16 vt A decolora (parțial sau total). 17 vt (Fig; a scoate peri albi șîe) A face pe cineva să îmbătrânească înainte de vreme printr-o purtare rea sau obositoare. 18 vr (Iuz) A se farda.
ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus.
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai albe, distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.
WHITE-SPÍRIT s. n. Produs obținut la distilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor. [Pr.: ŭaĭt-spirit] – Cuv. engl.
ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.
WHITE-SPIRIT s. n. Produs obținut la distilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor. [Pr.: uáit-spirit] – Cuv. engl.
ALB1 s. n. 1. Culoare albă. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. Afară, în împrejurimi, era tăcere mare, pe care parcă o adusese albul iernii. SADOVEANU, O. IV 186. Deși este destul de întuneric, albul șoselei se mai distinge încă. SAHIA, N. 24. Puica adormise trîntită peste plapumă, cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 370. Mobilă, perdele, tavan, masă, tot, pînă și scîndurile, au neîntrecutul senin al albului. BASSARABESCU, V. 41. ◊ Fig. Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. ◊ Expr. Negru pe alb = în scris. A semna în alb = a iscăli cu anticipație un act, acordînd deplină încredere celui care urmează să-l completeze; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect sau substanță de culoare albă. O mîndră masă acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. ◊ Albul ochiului (sau ochilor sau de ochi) = sclerotică. Nu vedeți... cum pînă-n albul ochilor ne cată? LESNEA, I. 67. Și cum pășea cu silă, el tot părea scăldat Și-n alb de ochi un purpur de sînge-i s-a lăsat. COȘBUC, P. II 183. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (substanță folosită în vopsitorie). Alb de balenă = spermanțet.
ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii sau a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. Pînză de culoare albă. ◊ Madama Sultana... e îmbrăcată cu șorț alb și are o scufie albă pe cap. PAS, L. I 93. [Cîinele] e sprincenat cu negru și are laba de dinainte, din stîngă, albă. SADOVEANU, N. F. 14. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ♦ Armă albă = (în opoziție cu armă de foc ) armă cu lamă de oțel (sabie, baionetă, cuțit etc.). Carne albă = carne de vițel sau de pasăre, în special piept de pasăre. Pește alb = pește cu carnea albă (de exemplu șalăul). Pîine albă = pîine făcută din făină de grîu fără tărîțe, de calitate superioară. Vin alb = vin de culoare gălbuie-aurie. Hîrtie (sau coală) albă = hîrtie (sau coală) nescrisă. Mi-am pregătit coala de teză, hotărît s-o las albă. SADOVEANU, N. F. 138. Rînd alb = spațiu între două rînduri scrise, interval nescris. În această calitate trebuia să citească în articolul meu nu numai rîndurile tipărite, ci și cele albe. GHEREA, ST. CR. III 64. Bilă albă v. bilă. Cărbune alb v. cărbune. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care e împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Era alb la față și tremura. SAHIA, N. 56. Ba e albă, ba e neagră, se spune despre vorbele cuiva care se încurcă în explicații și se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) deodată, fără multă vorbă, nici una nici două; b) nici așa, nici așa; nici laie, nici bălaie. De cînd cu lupii albi = de multă vreme. D-apoi nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi...? CREANGĂ, P. 23. Pînă în pînzele albe v. pînză. Cusut cu ață albă v. ață. ♦ (Despre părul oamenilor și, p. ext., despre oameni) Cărunt. Un sihastru alb ca oaia de bătrîn. RETEGANUL, P. V 79. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. Fantastic pare-a crește bătrînul alb și blînd. EMINESCU, O. I 95. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji, a sîcîi mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) (Persoană) care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. Spirt alb. Sticlă albă. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. La răsărit se arătau semnele albe ale zilei, ferestrele prindeau o culoare albăstrie. CAMILAR, TEM. 86. Simt ziua, prin noaptea adîncă, Spărgîndu-și drum alb spre pleoape. TOMA, C. V. 216. Cînd s-au trezit ei, era ziulica albă. CREANGĂ, P. 135. Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase (obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, cînd crepusculul durează toată noaptea, unindu-se cu răsăritul soarelui). Nopțile albe din Leningrad. (În basme, în opoziție cu lumea neagră, de sub pămînt) Lumea albă = lumea reală. Iată pajuri năzdrăvane, care vin din neagra lume, Aducînd pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume. ALECSANDRI, P. A. 116. A avea (sau a duce) zile albe = a trăi o viață fericită. Tot zile albe duc? DELAVRANCEA, S. 30. ♦ (Substantivat, f. art.) Zorii zilei; (neobișnuit) zăpadă. Alba zilei se împrăștie; o suflare de viață cleatănă (= clatină) ușor ramurile arborilor. DELAVRANCEA, S. 33. ◊ (Personificat) Cînd se întoarse... începuse a intra alba în sat. ISPIRESCU, L. 316. Cît ținu vara, băiatul moșului trăi cum trăi... dar cînd veni alba în sat și nu mai fu chip de muncă, sărăcia începu să-și arate colții. POPESCU, B. IV 70. 2. Nevinovat, fără pată. V. imaculat. Mai căzu asupra lui Ghiță Lungu astă-vară o năpastă și se dovedi alb. SADOVEANU, M. C. 158. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (În expr.) Gărzile albe = nume dat trupelor contrarevoluționare din războiul civil dezlănțuit de puterile imperialiste în Rusia împotriva statului socialist. V. gardă. Gardist alb = persoană care făcea parte din gărzile albe; p. ext. membru al unei organizații militare contrarevoluționare din timpul războiului civil împotriva Puterii sovietice. V. gardist.
ALBÁSTRU2,-Ă, albaștri, -sre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. Astăzi roiesc pretutindeni, puhoi, Flăcăii vînjoși, cu straiele-albaslre, Ca visările și zările noastre. DEȘLIU, G. 14. Uncheșul... umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. Ochii cerești, albaștri ca floarea de cicoare. ALECSANDRI, P. A. 174. ◊ (Poetic) Glasu-i tremura ușor În tăcere-albastră. DEȘLIU, M. 58. A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai. IOSIF, PATR. 15. ◊ Expr. Sînge-albastru v. sînge. ♦ Cu reflexe albăstrii. Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Fig. Fericit, senin. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. 2. Fig. Melancolic, întunecat, sumbru. Tristețea... unuia era albastră și lină... iar a celuilalt o neagră și nețărmurită gheenă. M. I. CARAGIALE, C. 63. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Domnu Nae vrea să audă o cîntare de inimă-albastră. PAS, L. I 49; Soarele se înălța spre amiază și lăutarii, sub pomii livezii, începură a zice cîntece de inimă-albastră, zicea moș Sandu, adresîndu-se lăutarilor. BUJOR, S. 102; b) furie, mînie, necaz, inimă-rea. Zeul se supără foc. Și de ce citita inimă-albastră? ISPIRESCU, U. 45. Este (cam) albastru = este (cam) rău, (cam) neplăcut. De nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cîrciumarul, ar fi fost albastru. SADOVEANU, M. C. 8.
ALBÍ, albesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni (mai) alb. Pînzele să nu albească, Ci mai rîu să înnegrească. TEODORESCU, P. P. 559. ◊ Refl. (În expr.) A se albi la față = a deveni palid, a păli. ♦ (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) A încărunți; fig. (numai despre oameni) A îmbătrîni. O trece și asta, că nu una am văzut eu de cînd am albit. DELAVRANCEA, S. 200. Mi-albește capul în vîrtejul lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 82. ♦ Tranz. (Cu privire la pînză etc.) A face să fie alb, prin spălare sau prin diverse procedee chimice. Jos, fete albesc și bat rufe; – Lin zbîrnîie din depărtare, Subt scocul înalt, roata morii Și prăfuie mărgăritare. IOS1F, T. 135. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse ca pînă-n seară s-o toarcă... să facă dintr-însa pînză, s-o albească și, cînd s-a întoarce,.. să i-o deie gata lucrată. MARIAN, O. II 183. Pînză albită = pînză căreia i s-a dat culoarea albă prin mijloace chimice. 2. A ieși în evidență, a se contura (datorită culorii albe); a străluci (bătînd în alb). Pe tapșanurile cu iarbă uscată albea omătul nou. SADOVEANU, F. J. 442. Pe o coastă, în lumina albastră a cerului de vară, albește satul. PĂUN-PINCIO, P. 116. De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. Pe coastele lor [ale munților] cîteva sate albesc ca niște grămezi de marmoră. ALECSANDRI, C. 188. ♦ Tranz. Fig. A lumina, a face să lucească. Ici-colo raze pălite de lună străbăteau printre nouri, albeau undele fugare și intrau iar în ascunzișul lor din văzduh. RUSSO, O. 114.
WHÍTE-SPIRT s. n. Produs obținut la distilaxea petrolului brut și întrebuințat ca solvent în vopsitorii și în industria lacurilor. Pronunțat: uait-spirt.
ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. Strânge bani albi pentru zile negre = fii econom, fii prevăzător. ♦ Armă albă = armă cu lamă de oțel. Carne albă = carne de vițel sau (piept) de pasăre, p. ext. carne de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie (sau coală) nescrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. Când s-au trezit ei era ziulica albă (CREANGĂ). ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud. Zile albe (sau, rar, lumea albă) = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 2. Nevinovat. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (Adesea substantivat) Care aparținea mișcării contrarevoluționare în perioada războiului civil din Rusia; contrarevoluționar. Gărzile albe. – Lat. albus.
ALB1 s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ Intranz. A încărunți; a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe); a străluci. Prin frunze ascunsă albește o vale (MACEDONSKI). ♦ Tranz. Fig. A lumina. – Lat. *albire.
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
alb1 adj. m., s. m., pl. albi; adj. f., s. f. álbă, pl. álbe
alb2 s. n.
Álba Iúlia (-li-a) s. propriu f., g.-d. Álbei Iúlia
álba-neágra (joc) (-nea-gra) s. f. art., neart. álbă-neágră
albí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 să albeáscă
ápă-álbă (cataractă) s. f., g.-d. art. ápei-álbe
flúture-álb (insectă) s. m., pl. flúturi-álbi
*Márele Alb s. propriu m.
!plop-álb (plantă) s. m., pl. plopi-álbi
poálă-álbă (boală) (pop.) s. f.
rotoțéle-álbe (plantă) s. f. pl., art. rotoțélele-álbe
!urs-álb (specie de urși) s. m., pl. urși-álbi
white-spírit (angl.) [white pron. ŭaĩt] s. n.
alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
álba (zorii zilei) s. f. art.
albí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. și pl. albeáscă
flúture-álb s. m.
plop alb s. m. + adj.
poálă-álbă s. f.
rotoțéle-álbe s. f. pl.
urs alb s. m. + adj.
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanțet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
ALBÍ vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunți.
ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
APĂ-ÁLBĂ s. v. albeață, cataractă.
BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.
BURUIANĂ-ÁLBĂ s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
FERECĂ-ÁLBĂ s. v. aglică.
FLUTURE-ÁLB s. v. albiliță, fluture-de-varză.
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
MARELE ÁLB s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)
MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
MUȘTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Sinapis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
MUTĂTOÁRE s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.
NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.
PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.
POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
PRAF ÁLB s. v. cocaină.
PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
RAPIȚĂ ÁLBĂ s. v. muștar.
RĂDĂCINĂ-DE-PIPER-ÁLB s. v. ghimber.
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
SÁLCIE s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.
SISINÉI s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.
SPANAC-ÁLB s. v. spanac-sălbatic.
SPIN-ÁLB s. v. părul-ciutei, salbă-moale, verigar.
STÂNJEN-ÁLB s. v. narcisă.
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
Alb ≠ negru
A (se) albi ≠ a (se) înnegri
WHITE-SPIRIT s.n. Produs obținut la distilarea petrolului, întrebuințat ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor. [Pron. uáit-spirit. / < engl. white-spirit].
WHITE-SPÍRIT UÁIT-/ s. n. produs obținut la distilarea țițeiului, între benzină și petrolul lampant, folosit ca solvent în vopsitorie și în industria lacurilor, precum și drept carburant special. (< engl. white-spirit)
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
ALB1 n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ◊ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. ~ul dinților.~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus
ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ◊ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
A ALBÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb
A SE ALBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți. /Din alb
WHITE-SPIRIT [pr.: uáit-spirit] n. Produs obținut la distilarea petrolului brut, întrebuințat ca solvent și în vopsitorie. /Cuv. engl.
álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada
Akkerman n. numele turcesc al unui oraș din Basarabia la gura Nistrului, numit de Români Cetatea-Albă, de Romani Alba-Iulia, de Greci Monkastron, de Slavi Belgrad, cu 34.000 loc. Celebru în istoria Moldovei: ocupat de Turci în 1476, el figurează în istorie sub numele de raiaua Akkermanului, până la 1812, când fu înapoiat Moldovei odată cu județele Ismail și Kilia, cari formau câteși trele așa numita Basarabia turcească (în opozițiune cu Buceagul sau Basarabia tătărească). [Tătar. AKKERMAN (din AK, alb și KERMAN, cetate): v. Caracal].
alb a. 1. de coloarea laptelui sau a zăpezii; 2. fig. senin, fericit: n’am zi albă din pricina ei ISP. [Lat. ALBUS]. ║ n. coloarea albă: albul ochiului, albuș; albul zilei, auroră ISP. ║ m. membru al partidului conservator.
Alba (Inferioară) f. numită de Unguri Alsó-Fehér, județ în Transilvania, 195.000 loc,, cu cap. Aiud. ║ (Regală), comitat și cetate în Ungaria, vechiu oraș industrial și comercial: 28.000 loc.; odinioară (1027-1380) rezidența regilor maghiari.
Alba-Iulia f. 1. numele vechiu roman al Akkermanului; 2. anticul Apulum sau Belgrad; numit de Unguri Gyula Fehervár si de Germani Carlsburg, oraș în Transilvania pe malul drept al Mureșului, într’o pozițiune frumoasă, la poalele Munților Apuseni, fosta capitală a Ardealului: 11.000 loc. Reședința episcopului român. Observatoriu astronomic. Aci se află mormântul lui Ioan de Huniade. Azi, oraș românesc, unde fu încoronat la 15 Oct. 1922 Ferdinand I ca rege al României întregite.[1]
Albă (Marea) f. vast golf al Oceanului Glacial arctic, pe coasta Rusiei europene.
albì v. 1. a (se) face alb; 2. a nălbi; 3. a se ivi în depărtare: prin umbră o cetate albește BOL. se văd turme albind pe coastă AL. [Lat. ALBESCERE].
Balta-Albă f. lac în județul Râmnicu-Sărat cu băi de ape minerale (iod, pucioasă), bune pentru răni și scrofule.
Biserica-Albă f. numită de Unguri Fehértemplom, oraș în Banat, cu vinuri renumite: 7800 loc. (Nemți, Sârbi, Români, Unguri, Evrei).
Marea-Albă f. V. Albă.
Pârâu-Alb m. V. Valea-Albă.
Răsboieni pl. 1. sau Valea-Albă, sat în jud. Neamțu, cu 3200 loc., celebru prin victoria lui Ștefan cel Mare asupra Turcilor (1476); 2. mânăstire zidită după repurtarea acestei victorii.
Valea-Albă f. V. Răsboieni.
álb, -ă adj. (lat. albus). De coloarea zăpeziĭ saŭ lapteluĭ. Fig. Inocent: alb ca zăpada. S. m. Om de rasa albă. Adept al partiduluĭ conservator (după crinu alb, care era emblema Bourbonilor), în opoz. cu roș, liberal. S. n., pl. urĭ. Coloarea albă. Spațiŭ liber pe o pagină. Arme albe, arme care taĭe sau împung (nu arme de foc). Banĭ albĭ (p. zile negre), banĭ în general (pin aluz. la argint). Noapte albă, noapte nedormită. Săptămîna albă saŭ a brînzeĭ, cea din aintea postuluĭ mare, cînd se mănîncă lapte, brînză, oŭă. Versurĭ albe, versuri fără rimă. A da cartă cuĭva, a-ĭ da puterĭ depline să facă ce vrea. Poliță în alb, poliță fără data scadențeĭ. A fi văzut albu’n căpistere (adică făina), a te fi asigurat de dobîndirea unuĭ lucru. A intrat alba’n sat, a intrat aurora’n sat, s’a luminat de ziŭă. Tot alba’n doĭ banĭ, tot vechea poveste (ĭapa cea albă vîndută pe doĭ banĭ). A fi ros (orĭ mîncat) ca alba de ham, a fi ros de nevoĭ, a fi plictisit de o treabă. Albu ochĭuluĭ, scleorotica. Alb de argint orĭ de plumb, cerusă. Alb de balenă, spermanțeta. Alb de Spania, cretă friabilă.
albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s’aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.).
leŭcoréĭe f., pl. eĭ, ca ideĭ (vgr. leukórrhoia, d. vgr. leukós, alb, și rhoé, scurgere). Med. O boală femeĭască caracterizată pin scurgerea uneĭ substanțe albe (pop. poală albă).
*marcasítă f., pl. e (fr. marcassite, d. ar. markašitha; ngr. markási). Min. Bisulfură naturală de fer (Fe S2), numită și pirită albă, care e o peatră galbenă ca auru și care se întrebuințează în gĭuvaĭergerie.
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Păr ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă = cetaceum, spermanțet, ceară de balenă, ulei de cașalot; alb de barilă = sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan = bioxid de titan; alb de zinc = țincvais, oxid de zinc, (înv.) tutea. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rînd ~ pe o foaie scrisă.)
ALBI vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pînza.) 2. a cărunți, a încărunți. (Ce tare ai ~)
albul ochiului s. v. SCLEROTICĂ.
apă-albă s. v. ALBEAȚĂ. CATARACTĂ.
bîtlan alb s. v. EGRETĂ. STÎRC ALB.
buruiană-albă s. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.
ceapă-albă s. v. PRAZ.
ceapur alb mic s. v. BÎTLAN MIC.
corale-albe s. pl. v. HURMUZ.
erodiu alb s. v. EGRETĂ. STÎRC ALB.
ferecă-albă s. v. AGLICĂ.
fluture-alb s. v. ALBILIȚĂ. FLUTURE-DE-VARZĂ.
FURNICĂ ALBĂ s. (ENTOM.; Isoptera) termită.
lemn-cu-boabele-albe s. v. HURMUZ.
lobodă-albă s. v. SPANACUL-CIOBANILOR.
MARELE-ALB s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)
MICUL-ALB s. (ZOOL.) york mic. (~ este o specie de porci.)
molotru alb s. v. SULFINĂ.
piper-alb s. v. CORIANDRU.
plămînă-albă s. v. NUFĂR.
poală-albă s. v. LEUCOREE.
praf alb s. v. COCAINĂ.
rapiță albă s. v. MUȘTAR.
rădăcină-de-piper-alb s. v. GHIMBER.
ROTOȚELE-ALBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
rotoțele-albe s. pl. v. STRĂNUTĂTOARE.
schinteiuțe-albe s. pl. v. STRĂNUTĂTOARE.
secară-albă s. v. ALAC.
spanac-alb s. v. SPANAC-SĂLBATIC.
spin-alb s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.
steluță-albă s. v. RĂCOVINĂ.
stînjen-alb s. v. NARCISĂ.
stîrc alb mic s. v. BÎTLAN MIC.
ȘALVIE-ALBĂ a. (BOT.; Lavatera thuringiaca) (reg.) ghilie, nalbă, rujă-de-deal, rujă-floare-mare.
turiță-albă s. v. GĂINUȘĂ.
urzică albă s. v. SUGEL ALB. URZICĂ MOARTĂ.
ALB. Subst. Alb, culoare albă, albime (rar), albeață, alboare (rar), albiciune, albescență (rar). Albire, albeală (pop.), înălbire, înălbit. Căruntețe, cărunțeală, cărunție (rar), încărunțire, ninsoare (fig.). Adj. Alb, de culoare albă, de culoarea zăpezii, ca laptele, de culoarea laptelui, lăptos, lactescent, (alb) ca zăpada (ca neaua), ninsoriu (rar), alb ca (cum e) helgea, alb ca varul, alb de tot, alb ca ghiocul, alb-colilie, albuț (dim., reg.), albui, albiu (rar), albicios, alburiu, albișor (dim.), albior, dalb, dălbior (dim.), coliliu, lilial, argintiu, marmorean, marmoren (rar), marmoriu (rar); sidefiu. Albit, înălbit; cărunt, încărunțit, grizonat (franțuzism), nins (fig.), argintiu (fig.), argintat (fig.). Blond, bălai, codalb, codălbel (reg.), bălan, băl (reg.), bălăior (dim.), bălănuț, bălăiel, bălănel, băluț (reg.), bălăuc (reg.), plăvan, plăvai, plăviț, plăviu (înv. și reg.), albeț (reg.), albineț. Vb. A (se) albi, a (se) înălbi; a încărunți, a cărunți (înv.); a alburi.
alb-argintíu, -íe adj. Alb bătând în argintiu ◊ „De aici de sus, orașul are aspectul unei cetăți străjuite în cele patru zări de crenelurile alb-argintii ale șirurilor de blocuri din cele mai noi cartiere-oraș.” I.B. 7 VII 73 p. 4 (din alb + argintiu)
alb-ivoríu, -íe adj. Alb bătând în culoarea fildeșului ◊ „Pe fațadele înconjurate de schele se aștern cărămizi ceramice alb-ivorii.Sc. 14 V 61 p. 3 (din alb + ivoriu; cf. germ. elfenbein (weiss); Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398; FC I 168)
alb-lăptát, -ă adj. Alb opac ◊ „Stelele Kremlinului sunt prevăzute cu geamuri rubinii și albe-lăptate, între care se află cristal transparent.” I.B. 26 I 61 p. 3 (din alb + lăptat; cf. germ. Milchweiss; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398; FC I 173)
alb-lăptós, -oásă adj. Alb opac ◊ „Trei mari măcelării sunt în cartierul Drumul Taberei. Toate au tras cu înverșunare peste ferestrele mari, dinspre laboratoare, perdea de vopsea alb-lăptoasă.I.B. 3 X 70 p. 3 (din alb + lăptos; cf. germ. Milchweiss; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)
alb-lumína zílei adj. ◊ „Lampa alb-lumina zilei, cu o culoare apropiată de lumina zilei.” Sc. 3 II 61 p. 2 (din alb + lumina zilei; cf. germ. weiss tageschell; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)
alba-neágra s. f. Tip de joc de noroc ◊ „Legalizat cu puțin timp în urmă, faimosul joc «Alba-Neagra» poate aduce beneficii mari pentru patroni, nu numai în țările occidentale. În Focșani, trecătorii sunt îmbiați să întoarcă una din cele trei bucăți de cauciuc. Bineînțeles, doar cei din «gașcă» au privilegiul de a ghici pe cea cu punct alb.” R.l. 6 VII 93 p. 9. ◊ „Au fost prinși C.M. și A. S. care practicau, de acum, celebra «alba-neagra». Ei tocmai înșelaseră pe tânăra M. S. «subtilizându-i» 4000 de lei.” R.l. 24 VIII 93 p. 16 (din alba + neagra)
moárte álbă sint. s.1. Moarte prin înghețare ◊ „Începuse ceea ce oamenii de munte numesc «moartea albă». Înghețase și nu mai era conștient.” R.l. 9 I 85 p. 5. ♦ 2. Moarte provocată de droguri ◊ „[...] o echipă de cercetare asupra toxicomaniei [din Germania] a izbutit să pună la punct o metodă de terapie comportamentală a candidaților la «moartea albă». Bazându-se pe minuțioase investigații de psihologie experimentală, psihoterapia administrată clinic și ambulator [...] este axată pe ideea că pacientul trebuie să învețe să trăiască fără drog.” I.B. 9 IV 86 p. 3. ◊ „Moartea albă a apărut și la noi” Ev.z. 11 X 96 p. 6
seméstru álb sint. s. (pol.) ◊ „Președintele Italiei [...] a inaugurat, o dată cu Anul Nou, «semestrul alb»: ultimele șase luni ale mandatului său, în cursul cărora constituția interzice șefului statului să dizolve parlamentul. Hotărât imediat după înlăturarea fascismului, pentru a proteja tânăra republică italiană împotriva oricărei tentații autoritare la sfârșitul mandatului, «semestrul alb» marchează în general începerea marilor manevre ale principalelor partide politice în vederea alegerilor prezidențiale.” R.l. 7 I 85 p. 6 (traduce sint. s. it. semestre bianco)
sezón álb sint. s. Iarna ◊ „În întâmpinarea sezonului alb se fac intense pregătiri în toate stațiunile montane de odihnă și sporturi de iarnă.” R.l. 20 XI 78 p. 5. ◊ „La Mangalia, în «sezonul alb».” Sc. 6 XII 78 p. 2. ◊ „Cele trei renumite stațiuni montane pot primi de-a lungul întregului sezon alb peste 100000 de vilegiaturiști.” Sc. 21 XII 78 p. 4 (din sezon + alb)
alb, sunet ~ (fiz.), sunet* complex al cărui spectru, funcție de frecvență* este continuu, având valoarea medie a energiei acustice (raportată la 1 Hz*) constantă într-o bandă de frecvențe suficient de largă. În general, punctul (zgomotul*) a. rezultă din ansamblul tuturor vibrațiilor* audibile, prin analogie cu lumina albă, care rezultă din suma tuturor undelor* spectrului vizibil. Obținut prin mijloace electronice (v. Electronică, muzică) K.H. Stockhausen l-a utilizat în SI (1933) și Studie II (1954). Sin. zgomot alb; engl. White noise.
ADUNAREA NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA, mare adunare populară convocată la Alba Iulia la 1 dec. 1918, din inițiativa Consiliului Național Central Român, și la care reprezentanții din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au decis, în unanimitate, unirea cu România. Moment de apogeu al luptei naționale a românilor, A. a constituit un eveniment revoluționar în cursul căruia s-au ridicat mari probleme care stăteau în fața poporului român: desăvîrșirea statului național unitar român, înfăptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalității în drepturi pentru naționalitățile conlocuitoare, lupta pentru instaurarea unui regim politic democratic. Eșuînd tratativele duse la Arad cu noul guvern ungar al contelui Károly Mihály, la 18 nov. 1918, în numele Marelui Sfat al Națiunii Române a fost lansat un manifest Către popoarele lumii, prin care se făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a lua în considerare revendicările juste ale populației românești și, în consecință, hotărîrea națiunii române de „a-și înființa pe teritoriul locuit de dînsa statul său liber și independent”. În vederea realizării acestui deziderat, în finalul manifestului se cerea sprijinul întregului popor român „cu care una vom fi de aici înainte în veci”. La Adunarea Națională ținută în ziua de 1 dec. 1918 în sala casinei din Alba Iulia participă 1.228 de delegați (deputați) aleși în circumscripțiile electorale, precum și de diferite instituții și organizații politice, culturale, profesionale, de învățămînt, religioase, militare, de femei, de sindicat ș.a. În același timp, pe numele Adunării Naționale au sosit mii de adrese de adeziune cu sute de mii de semnături din toate părțile Transilvaniei. În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunării, format din: Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Demetriu Radu – președinți, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui secretariat. în componența a nouă personalități transilvănene. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, salutînd pe cei prezenți, declară Adunarea de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Cuvîntarea solemnă rostită de Vasile Goldiș face o schiță de istorie românească și se încheie cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți (la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918), decretează „unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România”. Apoi, la tribuna adunării au luat cuvîntul reprezentanții celor două partide politice: Iuliu Maniu (Partidul Național Român) și Iosif Jumanca (Partidul Social-Democrat), care evocînd lupta poporului român pentru unitate națională și dreptate socială, au subliniat rolul pozitiv al Unirii pentru dezvoltarea societății românești. Proiectul de rozoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de Marea Adunare Națională cu ovații prelungite, manifestîndu-se astfel nestrămutata hotărîre pentru înfăptuirea Marii Uniri. Pentru cîrmuirea Transivaniei pînă la întocmirea Constituantei, Adunarea Națională hotărăște alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național compus din 250 de membri, dintre care 200 să fie aleși de A. imediat, iar restul de 50 să fie cooptați de către însuși Marele Sfat Național. Acesta, la rîndul său numește guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, prezidat de Iuliu Maniu. După săvîrșirea actului istoric, cei peste 100.000 DE participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia adunați pe cîmpul lui Horea aprobă cu aclamații entuziaste hotărîrea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. În timp ce la Alba Iulia se hotăra actul istoric al Unirii, în satele și orașele Transilvaniei aveau loc adunări de solidarizare și aprobare a hotărîrilor luate. Două săptămîni mai tîrziu, actul Unirii a fost înmînat în cadru solemn regelui Ferdinand I, în ziua de 14 dec. 1918, de către o delegație a Marelui Sfat Național alcătuită din: V. Goldiș, Al. Vaida-Voevod și episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu. În cuvîntul rostit cu acest prilej, V. Goldiș făcînd unele considerații asupra actului Unirii, pe care-l aprecia ca o cerințăa istoriei și civilizației umane, arăta „că prin această unire, după cea a Basarabiei și apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc, unirea într-un singur stat al tuturor românilor”. Prin decretele legii din 11/14 și 18/30 dec. 1918, Consiliul de Miniștri, iar la 29 dec. 1918, Parlamentul au ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice românești cu Țara-mamă, România. Încununare a aspirațiilor de veacuri ale poporului român pentru eliberare națională, rezultat al luptei duse de forțele social-politice ale vremii, Unirea din 1918 – eveniment cardinal în istoria românilor – a marcat desăvîrșirea procesului de realizare a statului național unitar, a creat cadrul propice pentru o mai accentuată evoluție a economiei, științei și culturii. Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de Parlament, ca zi națională a României.
ALBA IULIA, municipiu în partea central-vestică a țării, pe dr. Mureșului, reșed. jud. Alba; 73.177 loc. (1991). Nod rutier. Întreprinderi constr. de mașini (utilaje pentru ind. mat. de constr. și pentru cea a lemnului), de piese turnate din fontă pentru mașini-unelte, de piel., blănărie și încălț., de mat. de constr. (produse refractare) și alim. (panificație, băuturi alcoolice, vinuri etc.); ateliere de reparații. Articole din porțelan; fabrică de covoare. Centru pomicol și viticol. Centru turistic. Universitate (1991). În A.I. se păstrează urmele unei bazilici romanice din sec. 11. Catedrala Sf. Mihail. de stil romanic cu elemente de structură și decorație gotice (1250-1291), cu adăugiri și prefaceri succesive pînă în sec. 17. Cetatea rezidită în anii 1716-1738. Palat (sec. 13-18), fostă reședință a lui Mihai Viteazul. Biserică ortodoxă din Maieri (1713). Numeroase clădiri din sec. 18 (Biblioteca Battyáneum, Mănăstirea Trinitarienilor, Palatul Bethlen, Palatul Apor) și din sec. 19 („Babilonul”, azi adăpostește Muzeul Unirii și „Sala Unirii”). Catedrala Reîntregirii (1922). Așezare dacică; sediul, după cucerirea romană, al legiunii XIII Gemina; în jurul castrului au luat naștere două orașe Apulensis și Colonia Nova Apulensis. Menționat documentar prima dată în 1097; a fost capitala principatului Transilvaniei (1542-1690). La 1 nov. 1599, Mihai Viteazul a intrat în A.I., realizînd unirea politică a celor trei țări românești sub cîrmuirea sa. Important centru al tipăriturilor românești (sec. 17). Locuitorii orașului au participat la Revoluția de la 1848-1849. La 1 dec. 1918 aici a avut loc Adunarea Națională care a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. La 15 oct. 1922, în A.I. a avut loc, la Catedrala Reîntregirii, încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria, simbolizînd actul unirii tuturor provinciilor istorice românești cu Țara, sub sceptrul aceluiași monarh. La 6 mai 1928 a fost organizată de Partidul Național-Țărănesc, în cadrul unei vaste campanii de răsturnare a guvernului liberal, o adunare la care au participat c. 100.000 de cetățeni. La 1 dec. 1990, la A.I. s-a sărbătorit pentru prima oară ziua națională a României. Declarat municipiu în 1968. S-a mai numit și Bălgrad.
ALBO LAPILLO NOTARE DIEM (lat.) a însemna o zi cu o pietricică albă – A avea o zi bună. La romani era simbolul fericirii. V. și Nigro notanda lapillo.
BALTA ALBĂ 1. Liman fluviatil cu apă sărată, slab sulfatată, sodică, slab magneziană, pe cursul inf. al Buzăului, în C. Rîmnicului; 10,1 km2. Ad. max.: 4 m. Rezerve de nămol sapropelic (2,45 mil. m3) din care se produce extractul „Pell-mar” ce stă la baza multor produse cosmetice și a unor medicamente antireumatice. 2. Com. în jud. Buzău; 3.402 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică permanentă, indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice, periferice, ginecologice, dermatologice. Stație de c. f.
CASA ALBĂ, reședința președinților S.U.A., situată în Washington. Construită în 1814-1817 după planurile arhitectului James Hoban.
CETATEA ALBĂ, oraș, port la limanul Nistrului, la 18 km de Marea Neagră; 54 mii loc. (1987). Ind. alim. (carne, ulei); instrumente medicale. Muzeu de artă. Veche așezare; colonie grecească, întemeiată de milesieni la începutul sec. 6 î. Hr. (Tyras); în ev. med. a fost un important centru al comerțului internațional. Atestată documentar de la mijlocul sec. 10, a fost cucerită în 1241 de tătari. Din c. 1290, la C.A. a existat o puternică colonie genoveză (Maurocastron sau Moncastro). La sfîrșitul sec. 14 a intrat în stăpînirea Moldovei și a cunoscut o intensă dezvoltare în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale și cea mai amplă și mai puternică dintre cetățile Moldovei medievale; cucerită de turci (1484), s-a aflat în stăpînirea acestora (sub numele de Akkerman); prin Pacea de la București, încheiată în urma Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, C.A. împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia. În 1918, în urma procesului desăvîrșirii statului național unitar român, orașul, împreună cu întreaga Basarabie, s-a unit cu România. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost reocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat de U.R.S.S. Azi Belgorod Dnestrovski.
MAREA ALBĂ (BELOE MORE), mare în bazinul Oc. Înghețat, între peninsulele Kola și Kanin. Comunică larg cu M. Barents, cu M. Baltică (prin intermediul L. Onega, a râului Neva și a unui canal navigabil cu 19 ecluze, lung de 227 km, dat în folosință în 1933), precum și cu mările din S (M. Azov, Marea Neagră, M. Caspică) prin intermediul căii de navigație Volga-Balica; 90 mii km2. Ad. max.: 350 m; ad. medie: 67 m. Temp. medie: -1,7°C (iarna) și 11°C (vara). Salinitatea 24-24,5‰. Numeroase insule. Pescuit intens. Îngheață în perioada sept.-mai. Porturi pr.: Arhanghelsk, Onega, Belomorsk, Kandalașka.
NILUL ALB (BAHR EL-ABIAD sau BAHR AL-ABYAD), denumirea cursului mijlociu al Nilului, pe terit. Sudanului, în porțiunea cuprinsă în aval de confl. acestuia cu râul Gazelor (Bahr el-Ghazal) și până la confl. cu Nilul Albastru.
POARTA ALBĂ, com. în jud. Constanța, situată în pod. Carasu, pe Canalul Dunărea-Marea Neagră,; 4.506 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele P.A. și Nazarcea). Punct de ramificație a Canalului Dunărea-Marea Neagră (derivația Poarta Albă-Năvodari-Midia a fost dată în folosință în 1987). Expl. de calcar. Reparații de mașini și utilaje (în satul Nazarcea). În satul Nazarcea a fost descoperit (1951) un tezaur alcătuit din două diademe din aur datând din Hallstatt.
Alnus incana (L.) Moench, « Anin alb ». Specie care înflorește în febr. înainte de înfrunzire. Conulețe pînă la 10 mm, dispuse pînă la 8 în ciorchine. Fruct, samară pentagonală, aripată. Tulpină pînă la 22 m, cu scoarță netedă, cenușie, lucioasă. Lujeri și muguri păroși, nelipicioși. Frunze (pînă la 10. perechi de nervuri, late-ovat-eliptice, lungi pînă la 10 cm, vîrf acut, baza rotunjită sau cordată) verzi-cenușii-închis pe față, pe dos albe-cenușii-pubescente.
BERGENIA Moench, CRĂCIUNIȚĂ, VIOREA ALBĂ, BERGHENIE, fam. Saxifragaceae. Gen originar din Asia, cuprinde cca 10 specii, erbacee, vivace, cu rizom repent, cărnos, gros. Tulpini (cca 50 cm înălțime) tîrîtoare. Frunzele mari (cca 28-32 cm lungime), persistente, late, pieloase, dințate pe margini. înflorește primăvara. Flori albe sau roz, dispuse într-o paniculă scutiformă.
Betula albo-sinensis Burk. Arbore de cca 10-25 m înălțime. Scoarța lucioasă, galbenă- oranj. Frunze (cca 6 cm lungime) ovate, partea superioară galbenă-verde, iar cea inferioară mai deschisă. înflorește vara. Flori (cca 4 cm lungime) gri.
HIPPOPHAE L., CĂTINA ALBĂ, CĂTINA DE RÎU, fam. Elaeagnaceae. Gen originar din Asia și Europa, 2 specii, plante dioice. Flori mici, nesemnificative, perigonul cu 2 foliole, 4 stamine. Frunze înguste.
LAVATERA L., SALVIE ALBĂ, fam. Malvaceae. Gen originar din regiuni mediteraneene, Asia, Australia, California, cca 28 specii, erbacee, arbuști sau arbori pubescenți sau pîsloși. Flori (caliciu dublu, unul intern și altul extern, cel extern trifidat. Corolă bilobată pedunculate, solitare, în axa frunzei sau în ciorchine terminal. Frunze mai mult sau mai puțin lobate.
Morus alba L., « Dud alb ». Specie originară din China. Înflorește la sfîrșitul primăverii. Flori nesemnificative, în amenți. Frunze lat-ovoide, serate, pețiolate, verzi-deschis, pe partea superioară lucioase-netede, pe cea inferioară păroase numai pe nervuri. Arbore înalt pînă la 15 m, coroană rotundă cu lujerii glabrii sau puțin păroși. Fruct alb, roșu pînă la roșu-negricios, lung pînă la 2,5 cm, pe un peduncul puțin mai scurt. Foarte apreciate sînt: M. alba var. pyramidalis Ser.; M. alba var. nana Dipp; M. alba forma Pendula Dipp..
PARNASSIA L., PARNASIA, ȘOPÎRLIȚĂ ALBĂ, fam. Saxifragaceae. Gen originar din regiuni răcoroase ale emisferei nordice, 44 specii, erbacee, perene, cu frunze ovate sau oblonge, pețiolate. Flori (5 sepale îndepărtate mai lungi decît sepalele, 5 stamine fertile, deseori alternînd cu 5 staminodii situate în fața petalelor) solitare, terminale, mari, pe un peduncul cu o frunză.
Populus alba L., « Plop alb ». Specie cate înflorește primăvara, înainte de apariția frunzelor. Flori în amenți (scvamele crenate, lanat-păroase), cei masculi cu 8 stamine, cei femeii mai scurți. Frunze alterne, ovate sau alungit-eliptice, tomentoase pe partea inferioară, verzi-glabre pe cea superioară, 3-5 lobate; pe lujerii lungi (lung-pețiolate, pețiol turtit) sînt mai mici, întregi și cu marginea sinuoasă; cu ea dințată, pe cei scurți. Lujerii și mugurii tineri tomentoși. Arbore, cca 30 m înălțime, eu scoarță gri-albicioasă, netedă, la maturitate se crapă mărunt.
Rosa x alba L., « Trandafir alb » (R. corymbifera x R. gallica). Hibrid ce înflorește primăvara-vara. Flori albe, roze sau roșii, duble, semiînvoalte, pînă la 8 cm diametru, mirositoare, sepale prelung-aseuțite, penat-partite, reflexe. Foliole, 5-7, lat-eliptice, pe partea inferioară îndesuit-păroase, sure, pe cea superioară slab-păroase, verzi-albăstrui, dințate pe margini. Arbust cu tulpină erectă, glabră, 1-2 m înălțime, ramuri glabre, spinoase. Fruct ovat, roșu. Are numeroase soiuri.
Salix alba L., « Salcie albă, Răchita albă ». Specie care înflorește primăvara, odată cu frunzele. Flori (cele mascule galbene-verzi cu 2 stamine și 2 glande nectarifere la bază, cele femele verzui cu o singură glandă nectariferă la bază, ovar aproape, sesil) dispuse în amenți, cu scvamele verzi sau galben-verzui, păroase, pe pedunculi frunzoși. Fructe, capsule glabre, obtuze. Frunze ușor pubescente, pînă la 10 cm lungime, lanceolate, îngustîndu-se. treptat spre bază și vîrf, pînă, la acuminat, cu partea inferioară verde-albăstruie, cea superioară verde-gri, stipele lanceolate, pe margini fin-dentate. Arbore pînă la 25 m înălțime, cu tulpina de obicei strînsă, lujeri verzi-maro, elastici, cei tineri gri-mătăsoși.
Tilia tomentosa Moench (syn. T. argentea Desf.; T. alba Ait.) « Tei alb, Tei argintiu ». Specie care înflorește vara-tîrziu. Flori galbene, foarte mirositoare și melifere, dispuse, cca 10, în corimbe pendente. Frunze cordiform-rotunjite, pînă la 10 cm lungime, dentate, vîrf acut, pe fața superioară verzi-închis, pe cea inferioară, alb-tomentoase, toamna galbene-aurii, pețiol alb, tomentos. Arbore,pînă la 30 m înălțime, coroană dens- și lat-piramidală. Lujerii alb-tomentoși. Scoarță cenușie. Fruct ovat, ascuțit, cu 5 coaste și 1-2 semințe.
Trifolium repens L., « Trifoi alb ». Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori albe sau rozee (caliciul cu 2 dinți superiori mai lungi și 3 mai scurți, corolă mai lungă decît caliciul), așezate în capitule sferice, solitare, terminale, pe pedunculi axilari foliați. Frunze trifoliate, foliole lat-ovat-rotunde, la vîrf crestate, stipele membranoase, lanceolate, vîrf ascuțit. Plantă perenă, tulpină repentă, 50 cm lungime.
Ulmus americana L. (syn. 17. alba Raf.) « Ulm alb ». Arbore, cca 40 m înălțime, coroană lată, ritidom gri-închis. Frunze ovat-lunguiețe, asimetrice, pînă la 15 cm lungime, pe partea superioară verzi-deschis, pe partea inferioară glauc-pubescente, dublu-dințate. Fructe, samare eliptice, 1 cm lungime, ciliate, pedunculi lungi.
ALBI- „alb, de culoare albă”. ◊ L. albus „alb, luminos” > fr. albi-, engl. id. > rom. albi-. □ ~caul (v. -caul), adj., cu tulpina de culoare albă; ~flor (v. -flor), adj., cu flori albe.
a face din alb negru și din negru alb expr. 1. a avea o mare putere de convingere. 2. a fi inconsecvent.
a fi mâncat ca alba de ham expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat.
a petrece o noapte albă expr. a nu dormi, a sta treaz toată noaptea.
a scoate (cuiva) peri albi expr. a supăra, a hărțui; a șicana; a vexa (pe cineva).
a urmări până-n pânzele albe expr. a hăitui; a încolți.
a-i ieși peri albi expr. a-și face griji; a fi tracasat / suprasolicitat / stresat.
alba-neagra expr. joc de noroc ilegal, practicat de șmecheri pe stradă, la care trecătorii sunt momiți să participe, iar apoi sunt sistematic înșelați
Albă ca Zăpada expr. (tox.) cocaină
albi s. m. pl. bani
cal alb expr. (tox.) heroină.
cec în alb expr. (pub.) încredere absolută / necondiționată.
cusut cu ață albă expr. neconvingător, vizibil fals.
doamna albă expr. (tox.) heroină.
minciună albă expr. minciună rostită cu intenția de a menaja sentimentele interlocutorului.
moară albă expr. (intl.) ceas de buzunar de argint.
moarte albă expr. (pub., eufem.) 1. denumire generică dată stupefiantelor. 2. (prin ext.) pericolul reprezentat de stupefiante.
negru pe alb expr. indiscutabil, neîndoielnic; clar.
praf alb expr. (tox.) cocaină.
scor alb expr. (în sport) zero la zero.
zâna albă expr. (tox.) cocaină.

albi dex

Intrare: albi (verb)
albi 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: alb (adj.)
alb 1 adj. adjectiv
alb 3 s.n. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: white-spirit
white-spirit (numai) singular substantiv neutru
  • pronunție: ŭaĩt-spirit
spirt substantiv neutru
alb 1 adj. adjectiv
Intrare: alb (s.m.)
alb 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: albi (pref.)
albi 2 pref. element de compunere prefix
Intrare: Alba Iulia
Alba Iulia substantiv propriu feminin
Intrare: albă-neagră
albă-neagră substantiv feminin (numai) singular
Intrare: apă-albă
apă-albă substantiv feminin (numai) singular
Intrare: fluture-alb
fluture-alb substantiv masculin
Intrare: Marele Alb
Marele Alb (numai) singular substantiv propriu masculin articulat
Intrare: plop-alb
plop-alb substantiv masculin
Intrare: rotoțele-albe
rotoțele-albe substantiv feminin plural
Intrare: urs-alb
urs-alb substantiv masculin
Intrare: rădăcină-de-piper-alb
rădăcină-de-piper-alb substantiv feminin
Intrare: stânjen-alb
stânjen-alb substantiv masculin (numai) singular
Intrare: spanac-alb
spanac-alb substantiv neutru
Intrare: spin-alb
spin-alb substantiv masculin