albástru, ~ă [At: (a. 1588), CUV. D. BĂTR. I, 199 / Pl: ~aștri, -re / E: ml *albaster, -tra, -trum] 1 a Care are culoarea cerului senin. 2 a A cincea culoare din spectrul solar Cf azuriu, sineliu. 3 a (Îe) Cu sânge ~ De neam nobil. 4 a (D. cer, zare etc.) Senin. 5 a (Îvp) Cu luciu albăstrui. 6 a (Fig) Trist. 7 a Sumbru. 8 a (Îs) Inimă ~ ă Suflet trist. 9 a (Pex; îas) Jale. 10 a (Îs) Cântece de inimă ~ ă Cântece melancolice de dragoste. 11-12 a, av (Fam) Nefavorabil. 13 sn Culoarea albastră Si: albăstreală, albăstrime 14 sf (Bot; reg; lpl) Albăstrițe (Centaurea cyanus) 15 sf (Fig; iuz; lpl) Haine orășenești Si: (iuz) albăstrân. 16 a (Fam; îe) E (cam) ~ Situația e cam dificilă. 17 sn (Îs) ~ de metilen Colorant albastru întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. 18 sn (Îs) ~ de Prusia (sau de Berlin) Ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1).
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).
IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).
ALBÁSTRU1 s. n. 1. Culoare albastră (a cincea din spectrul solar, între violet și verde). O stea se desprinse și picură în albastrul nopții. C. PETRESCU, S. 188. În văzduh e-atît albastru! În senin e-atîta soare! IOSIF, PATR. 25. ♦ (Poetic) Cer senin, albăstriu. Cea dintîi rîndunică, venită de departe, tăie albastrul ca o săgeată. GÎRLEANU, L. 40. 2. (În expr.) Albastru de metilen = materie colorantă albastră, solubilă în apă, întrebuințată în experiențele de biologie și ca medicament dezinfectant al amigdalelor.
ALBÁSTRU2, -Ă, albaștri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă; p. ext. tristețe; b) necaz, mânie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut. – Lat. *albaster (< albus).
ALBÁSTRU1 s. n. Culoare albastră. – Lat. *albastrum.
albástru1 adj. m., pl. albáștri, art. albáștrii; f. albástră, pl. albástre
albástru2 s. n., art. albástrul
albástru-azuríu adj. m., pl. albáștri-azuríi, art. albáștrii-azuríii; f. albástră-azuríe, pl. albástre-azuríi
albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís
corb-albástru (pasăre) s. m., pl. corbi-albáștri
!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre
scrumbíe-albástră (pește) s. f., g.-d. art. scrumbíei-albástre; pl. scrumbíi-albástre
albástru adj. m., pl. albáștri; f. sg. albástră, pl. albástre
albástru s. n., art. albástrul, g.-d. art. albástrului
corb-albástru s. m., pl. corbi-albáștri
múscă-albástră s. f.
scrumbíe albástră s. f. + adj.
ALBÁSTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninătate.
ALGE ALBÁSTRE s. pl. (BOT.) cianoficee (pl.).
CORB-ALBÁSTRU s. v. dumbrăveancă.
LUMÂNĂRICĂ-ALBÁSTRĂ s. v. lumânărica-pământului.
MOLOTRU ALBÁSTRU s. v. sulfină albastră.
MUSCĂ-ALBÁSTRĂ s. v. viermănar.
albástru (albástră), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s. f.; albăstreală, s. f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s. f. (culoare albastră; boierime); albăstriță, s. f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual și singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămașa scrobită”.
ALBÁSTRU1 n. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde, având nuanța cerului senin. 2) Colorant cu această culoare. Verdele se obține combinând ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster
ALBÁSTRU2 ~stră (~ștri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. ◊ Inimă ~stră tristețe, melancolie. /<lat. albaster
albastru a. 1. de fața cerului senin; 2. fig. trist, melancolic (v. inimă); 3. imaginar: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM. (cf. fr. contes bleus). [Formațiune românească din alb cu ajutorul sufixului astru, lit. care bate în alb, în opozițiune cu vânăt]. ║ f. pl. albastre, haine de această coloare, îmbrăcăminte burgheză sau nobilă. ║ n. 1. coloarea albastră: albastrul cerului, mării; 2. substanță astfel colorată: albastru de Prusia.
albástru, -ă adj. (lat. albaster, de la albus, alb, ca it. biancastro, albicĭos, d. bianco, alb). De coloarea ceruluĭ senin. Fig. Iron. Inimă albastră, întristată. Pele albastră, astrahan negru, a căruĭ pele bate în albastru (V. bașcaliŭ). S. n. Coloarea albastră: albastru ceruluĭ, măriĭ. Albastru de Prusia, o vopsea albastră închisă.
ALBASTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. clar, curat, limpede, pur, senin, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Cer ~.) 3. s. albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ cerului.)
corb-albastru s. v. DUMBRĂVEANCĂ.
lumînărică-albastră s. v. LUMÎNĂRICA-PĂMÎNTULUI.
molotru albastru s. v. SULFINĂ ALBASTRĂ.
muscă-albastră s. v. VIERMĂNAR.
spin-albastru s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.
vitriol-albastru s. v. SULFAT DE CUPRU.
ALBASTRU. Subst. Albastru, culoare albastră; albastrul cerului, vineția cerului; albăstrime, albăstreală, sineală (pop.), albăstriu; azur (livr.), violet, indigo, vînăt, vinețiu. Adj. Albastru, albăstrior (dim.), de culoare albastră, de culoarea cerului (senin), turcoaz (livr.), turchez (pop.), mieriu (reg.), mierior (dim., reg.), albăstrel (dim.), albăstriu, albăstrui; bleumarin, ultramarin; albăstrit, siniliu (pop.), sinilit (reg.), civit (pop.), albastru-închis; vînăt, vinețel (dim.), vîlced (reg.), învinețit, vinețit; vinețiu, livid; violet, viorel (rar), vioriu, violaceu, viorint (rar), mov, liliachiu, lila (livr.), indigo, toporășiu (rar); albastru-deschis, bleu, azuriu, havaiu (înv.). Vb. A se albăstri (fig.), a înălbăstri; a se învineți, a se face vînăt, a vîlcezi (reg.), a învineți. A albăstri, a sinili (reg.).
albástru-argintíu, -íe adj. Albastru bătând în argintiu ◊ „Stâlpii și pereții au o culoare plăcută, albastru-argintiu.Sc. 20 V 61 p. 1 (din albastru + argintiu; cf. germ. silberblau; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 398)
albástru-eléctric, -ă adj. Albastru aprins ◊ „Lumea ecranului, se pare, sprijină inițiativa miresei colorate. Revistele publică fotografii de la căsătoria lui A.H. îmbrăcată – ce-i drept – nu în albastru electric, nu în roșu-cadmiu, nu în verde-veronez, ci într-o nuanță de tranziție: trandafiriu.” Cont. 21 II 69 p. 6 (din albastru + electric)
SCRUMBIE ALBASTRĂ s.f. (Iht.) Pește din fam. scombridae, denumit astfel datorită colorației sale, mai cunoscut însă ca macrou (Scomber scomber). – V. macrou.
albástru, albastră, albaștri, albastre, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea, 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni, 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (< albus) (Pușcariu, CDDE, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi”, este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.
albástru, -ă, adj. – (ref. la oi) De culoare sură: „Oile cele albastre / Toate m-or jeli pe coste” (Bârlea 1924; Ieud). „Prin oaie albastră numesc ceea ce în alte locuri este varietatea brumărie” (Georgeoni 1936: 30). Mai rar se folosește forma masculină a adj.: albastru „berbece alboi”. – Lat. *albaster (de la albus) (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DER, DEX). Sensul primar al etimonului latin, de „sur, cenușiu, alboi” este atestat numai în dialectul mr. și în subdial. maramureșean.
BLAUE REITER [bláuə ráitər] Der ~ („Călărețul albastru”), grupare artistică formată în Germania, la München (1911-1914), inițiată de W. Kandinsky și F. Marc. Unea artiști de orientări diferite (K. Malevici, P. Klee, A. Jawlensky, A. Macke ș.a.), promovînd tendințe moderne în artă.
BLAUE VIER [bláuə fi:r] („Cei patru albaștri”), asociație artistică formată în 1924, de W. Kandinsky, P. Klee, L. Feininger, A. Jawlensky, ca ecou la „Der Blaue Reiter”. A continuat tradițiile începutului de secol și a avut un rol important în cunoașterea artei moderne în S.U.A., prin organizarea de expoziții.
CĂȘTILE ALBASTRE, unități armate, constituite din Forțele de Urgență ale O.N.U. (F.U.N.U.), a căror intervenție decisă de Consiliul de Securitate, nu este ofensivă și nu poate avea loc fără acordul statelor aflate în conflict. Ele servesc ca „tampon” între foștii beligeranți și nu au dreptul să folosească armele decît în cazuri de legitimă apărare. Au intervenit în Egipt (1956), Congo (1963), Cipru (1964), Kashmir (1965), Sinai (1973), Înălțimile Golan (1974), Liban (1978), Namibia (1989-1990). Premiul Nobel pentru pace (1988).
NILUL ALBASTRU (BAHR AL-AZRAQ), râu în Ethiopia și Sudan, afl. dr. al Nilului la Khartoum; 1.368 km. Izv. din L. Tana (NV Ethiopiei), străbate Pod. Ethiopiei, mai întâi pe direcția N-S (unde formează cascada Tisisat), apoi E-V, iar de la granița Ethiopiei cu Sudanul curge pe direcția SE-NV, traversând o câmpie joasă trecând prin orașul Wad Madanῑ (Sudan). În cursul superior poartă numele Abay. Navigabil pe 500 km.
RÂPA ALBASTRĂ, lac antropic în jud. Vaslui, realizat pe cursul inf. al râului Simila, la 6 km amonte de confl. cu Bârladul. Supr.: 232 km; vol.: 10,6 mil. m3.
AGAPANTHUS L. CRIN ALBASTRU, fam. Liliaceae. Gen originar din Africa de S, cca 10 specii, erbacee, vivace, înalte de 0,30- 1,50 m. Rădăcini tuberoase (grase, cărnoase). Frunze întregi, liniare, persistente sau caduce, în rozete dense. Flori pe tipul 6, tubulare, bleu-purpur sau albe, deasupra frunzelor, în umbele terminale, pe tije viguroase. Fruct, capsulă.
Crocus heuffelianus Herb. (syn. C. banaticus Heuff.), « Brîndușă de primăvară, Brîndușă albastră ». Specie care înflorește în mart.-apr. Flori mari (cu lobii oblongi), apar odată cu frunzele, albe, liliachii cu striațiuni, gîtul glabru, 3 stamine, stigmat albastru, trifidat, depășind lungimea florii. Frunze liniar-lanceolate, late de 1 cm, cu nervura mijlocie, de pe dosul frunzei; albă. Plantă erbacee, mică, cu bulb cărnos.
SESLERIA Scop., SESLERIA, IARBĂ ALBASTRĂ, fam. Gramineae. Gen originar din Europa. Plantă erbacee, vivace, cu paniculă cu spice sesile. Spiculețele cu 2-6 flori hermafrodite, acoperite cu bractee membroase. Palea externă, la vîrf, 3-5-mucronat-dințată. Frunze, 3.
SIBIRAEA Maxim., SPIREA ALBASTRĂ, fam. Rosaceae, Gen originar din U.R.S.S. (Siberia), China și Europa de S-E, 2 specii de arbuști dioici cu frunze simple, alungit-eliptice, penat-nervate, cu marginea întreagă si flori albe în paniculă terminală, înfrunzită la bază. Carpele concrescute la bază. Foiosire. Parcuri și grădini, poziție insorită sol normal, nu prea uscat.
a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.
albastru, -ă, albaștri, -e adj. (d. o situație, o conjunctură etc.) neplăcut; nefavorabil
băiat cu ochi albaștri expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI.
carte albastră / neagră expr. hotârâre / sentință judecătorească.
Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește!
doi ochi albaștri expr. țuică de prune.
pilulă albastră expr. medicamentul Viagra, utilizat în terapeutica actuală pentru creșterea potenței sexuale la bărbat.[1]

albastru dex

Intrare: albastru
albastru adjectiv substantiv neutru
Intrare: albastru-azuriu
albastru-azuriu adjectiv
Intrare: albastru-deschis
albastru-deschis adjectiv
Intrare: corb-albastru
corb-albastru substantiv masculin
Intrare: muscă-albastră
muscă-albastră substantiv feminin
Intrare: scrumbie-albastră
scrumbie-albastră substantiv feminin
Intrare: spirea-albastră
spirea-albastră substantiv feminin articulat
Intrare: iarbă-albastră
iarbă-albastră substantiv feminin (numai) singular