albăstrél, -éa a [At: ALECSANDRI, P. III, 85 / Pl: ~ei, ~e / E: albastru + -el] 1-2 (Șhp) Albastru (1).

ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). - Albastru + suf. -el.

ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj., s. f. 1. Adj. Diminutiv al lui albastru. 2. S. f. Plantă erbacee cu flori albastre; albăstriță (Centaurea cyanus). – Albastru + suf. -el.

ALBĂSTRÉL, -EÁ, albăstrei, -ele, adj. Diminutiv al lui albastru (1). Mii de flăcări albăstrele Se văd tainic fluturînd. ALECSANDRI, P. I 49. Îi da postav albăstrel, Ca să se mîndrească-n el. ALECSANDRI, P. P. 176.

ALBĂSTRÉL, -EÁ, -ÍCĂ, albăstrei, -ele, adj. Diminutiv al lui albastru².

albăstrél (rar) adj. m., pl. albăstréi; f. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle

albăstrél adj. m., pl. albăstréi; f. sg. albăstreá/albăstrícă, pl. albăstréle

ALBĂSTRÍCĂ s. v. albăstrea.