ajutorință definitie

11 definiții pentru ajutorință

ajutorínță sf [At: DOSOFTEI, PS. 85 / V: (reg) agiu- / Pl: ~țe și -ți / E: ajutori +-ință] (Înv) 1 Ajutor (1). 2 (Fin) Impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova.
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (învechit) 1. Ajutor, sprijin. [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. ◊ (Concretizat) [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. 2. Dare, impozit. Se hotărî ca boierii și mănăstirile, să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. 1. Ajutor1. 2. (Înv.) Dare, impozit. – Din ajutori + suf. -ință.
ajutorínță (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe
ajutorínță s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe
AJUTORÍNȚĂ s. v. ajutor, asistență, fumărit, ocrotire, protecție, sprijin, văcărit.
ajutorință f. 1. ajutor: însoțit de ajutorințe ungurești OD.; 2. numele unei dări suplimentare (în epoca fanariotă).
ajutorínță f., pl. e. Ajutor (Rar). Un bir suplementar care se plătea de doŭă orĭ pe an (vara și ĭarna) în sec. 18 în Moldova.
ajutorință s. v. AJUTOR, ASISTENȚĂ. FUMĂRIT. OCROTIRE, PROTECȚIE. SPRIJIN. VĂCĂRIT.

ajutorință dex

Intrare: ajutorință
ajutorință substantiv feminin