ajutător, ~oare [At: PSALT. SCH. 87 / V: (îrg) -iu, -oare, agiutător, -oare, agiutătoriu, -oare a, smf / Pl: ~i, ~oare / E: ajuta + -ător] 1 a Care ajută (1). 2 (Grm; înv; îs) Verb ~ Verb auxiliar. 3-4 smf, a (Persoană sau lucru) care este de ajutor (1). 5 a Protector. 6 a (Jur; înv) Complice.

AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. – Ajuta + suf. -ător.

AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. – Ajuta + suf. -ător.

AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută, care dă ajutor. ◊ (Substantivat; neobișnuit) Le boteză [sabia și buzduganul], punînd săbiei numele «Balmut, ajutătorul meu», și buzduganului «Omorîțorul vrăjmașilor mei». ISPIRESCU, L. 139. ♦ Auxiliar. Discipline ajutătoare ale istoriei. ◊ Verb ajutător = verb auxiliar, v. auxiliar.

AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. – Din ajuta + suf. -(ă)tor.

ajutătór adj. m., pl. ajutătóri; f. sg. și pl. ajutătoáre

ajutătór adj. m., pl. ajutătóri; f. sg. și pl. ajutătoáre

AJUTĂTÓR adj. v. auxiliar.

AJUTĂTÓR s. v. complice, copărtaș, părtaș.

AJUTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care ajută; auxiliar. Discipline ~oare. /a ajuta + suf. ~ător

ajutător a. care ajută; verb ajutător, care ajută la conjugarea celorlalte: a fi, a avea, a voi. ║ m. ajutor.

ajutătór, -oáre adj. Care ajută: un prieten ajutător, o prietenă ajutătoare. Gram. Auxiliar, care servește la ajutat în compozițiune: verb ajutător (ca am fost, voĭ fi).

AJUTĂTOR adj. auxiliar. (Verb ~.)

ajutător s. v. COMPLICE. COPĂRTAȘ. PĂRTAȘ.