aiuri definitie

19 definiții pentru aiuri

aiurá [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: -ri / Pzi: ~réz / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf -ri) A ameți pe cineva cu vorba.
aiuri2 v vz aiura
aiúri1 av vz aiurea
AIURÁ, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
AIURÍ vb. IV v. aiura.
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
AIURÍ vb. IV v. aiura.
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiurí, aiuresc, vb. IV.
AIURÍ vb. IV v. aiura.
AIURÁ, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiurí vb. IV] – Din aiure(a).
AIURÍ vb. IV. v. aiura.
aiurá (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiureáză
aiurí (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiurésc, imperf. 3 sg. aiureá; conj. prez. 3 să aiureáscă
aiurá vb., ind. prez. 1 sg. aiuréz, 3 sg. și pl. aiureáză
AIURÁ vb. v. delira.
A AIURÁ ~éz intranz. 1) A vorbi fără înțeles din cauza tulburărilor conștiinței; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fără sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea
aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.
aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.
AIURA vb. (MED.) a delira, (înv. și reg.) a bîigui, (Olt.) a lozi. (~ din cauza febrei.)

aiuri dex

Intrare: aiura
aiura verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: a-iu-
aiuri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a