aiesta definitie

42 definiții pentru aiesta

aiést, aiástă a [At: DA / V: aist / P: a-ie- / Pl: ~ești, ~e / E: ml ad + istum] (Reg) Acest.
aiésta, aiásta pd, ad [At: DA / V: aiest / P: a-ie- / E: aiest] 1-2 (Reg) Acesta.
aist a vz aiest
aísta ad, pd vz aiesta
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. pron. dem. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen. -dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl.: aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var.: aíst adj. dem.] – Lat. ad + istum.
AIÉSTA, AIÁSTA, aieștia, aiestea, pron. dem., adj. pron. dem. (Reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var: aísta pron. dem., adj. pron. dem.] – V. aiest.
AÍST adj. dem. v. aiest.
AÍSTA pron. dem., adj. dem. v. aiesta.
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.: când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Pr.: a-iest. – Var.: aiésta adj. dem.] – Lat. ad + istum.
AIÉSTA2, AIÁSTA adj. dem. v. aiest.
AIÉSTA1, AIÁSTA, aieștia, aiestea, pron. dem. (Reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Pr.: a-ies-] – V. aiest.
AÍST, aiști, adj. dem. m. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg.: aistui, gen.-dat. pl.: aistor; (când are forma aista) gen.-dat. sg.: aistuia, gen.-dat. pl.: aistora – Var.: aísta adj. dem. m.] – V. aiest.
AÍSTA2, adj. dem. m. v. aist.
AÍSTA1, aiștia, pron. dem., adj. dem. v. aiesta.
AÍSTE adj. dem. f. pl. (Reg.) Aceste. – V. aist.
AIÉSTA, AIÁSTA, aieștia, aiestea, pron. dem., adj. dem. (Reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var.: aísta pron. dem., adj. dem.] – V. aiest.
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Mold., Transilv.; precedă substantivul; cînd urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. Ia, na-ți și ție bolohanul aiesta. SBIERA, P. 178. Așteptai cu nerăbdare, ce are să iasă din năzdrăvănia aiasta. ȘEZ. II 112. ◊ (Urmînd după substantiv, în forma de f. pl. aieste) Vine in toate diminețile, de cetește sub răchițele aieste. NEGRUZZI, S. III 11. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (cînd are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora.
AIÉSTA2, AIÁSTA, aieștia, aiestea, pron. dem. (Mold., Transilv.) Acesta. Apoi mai îmi vine a crede că aiasta-i țara spinilor și n-am încotro. CREANGĂ, P. 203. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora.
AIÉSTA1, AIÁSTA adj. dem. v. aiest.
AÍST, aiști, adj. dem. m. (Mold., Transilv.; cînd precedă substantivul determinat are forma aist și uneori aista, iar cînd urmează după substantiv are forma aista) Acest. Mă! da al dracului cucoș i-aista! CREANGĂ, P. 65. Dar aista cal ți l-ai ales? CREANGĂ, P. 197. Aista n-o fost pui, o fost dracu. ȘEZ. II 98. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor (cînd are forma aista) pl. aiștia, gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora.
AÍSTA1 adj. dem. m. v. aist.
AÍSTA2, aiștia, pron. dem. m. (Mold., Transilv.) Acesta. Aista-i un leneș, care nu credem să fi mai avut păreche în lume. CREANGĂ, P. 330. Pe semne c-aista-i Flămînzilă. CREANGĂ, P. 241. Îi mîncase și pe aiștia, pe toți. ȘEZ. III 185. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Măi băiete, dă-mi și mie un purcel de aiștia! – Ți l-oi da și pe aista, zise băiatul, dacă ți-i lepăda cămașa. ȘEZ. II 153. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora.
AIÉST, AIÁSTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei; gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora. – Var.: aiésta, aiásta adj. dem.] – Lat. ad + istum.
AIÉSTA2, AIÁSTA, aieștia, aiestea, pron. dem. (Reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora.] – V. aiest.
AIÉSTA1, AIÁSTA adj. dem. v. aiest.
AÍST, aiști, adj. dem. m. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor; (când are forma aista) gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora. – Var.: aísta adj. dem. m.] – V. aiest.
AÍSTA2, aiștia, pron. dem. m. (Reg.) Acesta [Gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora] – V. aiest.
AÍSTA1, adj. dem. m. v. aist.
AÍSTE adj. dem. f. pl. (Reg.) Aceste.
aiést/aíst (reg.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. aiéstui/aístui, pl. aiéști/aíști; f. aiástă, g.-d. aiéstei/aístei, pl. aiéste/aíste, g.-d. m. și f. aiéstor/aístor
aiésta/aísta (reg.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. aiéstuia/aístuia, pl. aiéștia/aíștia; f. aiásta, g.-d. aiésteia/ aísteia, pl. aiéstea/aístea, g.-d. m. și f. aiéstora/aístora
aíst v. aiést
aísta v. aiésta
aiést/aíst adj. m. (antepus), g.-d. aiéstui/aístui, pl. aiéști/aíști; f. sg. aiástă, g.-d. aiéstei/aístei, pl. aiéste/aíste, g.-d. m. și f. aiéstor/aístor
aiésta/aísta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. aiéstuia/aístuia, pl. aiéștia/aíștia; f. sg. aiásta, g.-d. aiésteia/aísteia, pl. aiéstea/aístea, g.-d. m. și f. aiéstora/aístora
AIÉST adj. v. acest.
AIÉSTA pron. v. acesta.
aíst, aĭástă pron., pl. aiștĭ, aĭeste (ca și ăsta, ista) Est. Aceasta, acesta. Aista, aĭasta se zice cînd e singur saŭ după subst.: aista-i, omu aista, femeĭa aĭasta maĭ ob. omu ista, femeĭa asta.
ăst, ásta pron., pl. ăștĭ, aste. Acest, aceasta. Astă-noapte, astă-vară, noaptea orĭ vara precedentă (trecută). – În est nu se zice ăsta, ci ista și aista. În vest az-noapte saŭ azĭ noapte, fals îld. astă-noapte. Lit. astă seară barb după fr. ce soir. Corect e numaĭ deseară și în seara asta (mold. fam. ĭen sară). Seara din ajun se numește aseară orĭ ĭerĭ seară.
aiest adj. v. ACEST.
aiesta pron. v. ACESTA.
aiésta, aiásta, (aista), pron. dem. – (pop.) Acesta. – Lat. ad + istum (MDA).

aiesta dex

Intrare: aiest
aiest
aiesta
aista
aist