aiepta1 [At: LB / V: (pop) aliep-, alef- / Pzi: aiept, (rar) -téz / E: ml ajectare] (Reg) 1 vr A-și lua avânt. 2 vt A arunca un lucru cu putere. 3 vr (Fig) A se mândri. 4 vt A aranja (un obiect de îmbrăcăminte). 5 vt A îndruma pe calea cea dreaptă. 6 vt A arăta cuiva drumul. 7 vi (Îf alefta) A aminti cuiva de o datorie bănească.

aiepta2 [At: LB / P: a-ie~ / Pzi: aiept / E: lat allectare] 1-2 vtr A (se) îndemna la o plăcere. 3-4 vtr A (se) amăgi. 5 vi A reflecta asupra unui lucru.

aieptáre2 sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: aiepta2] (Rar) 1 Îndemnare la o plăcere. 2 Amăgire. 3 Reflectare.

aieptáre1 sf [At: DA / Pl: ~tări / E: aiepta1] (Reg) 1 Avânt. 2 Aruncare puternică. 3 Mândrie. 4 Aranjare (a unui obiect vestimentar). 5 Îndrumare. 6 Aducere-aminte de o datorie bănească.

AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare.

AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. [Pr.: a-iep-] – Lat. adjectare.

AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Transilv.) A-și pregăti trupul spre a se avînta, a-și lua vînt. Numai ce s-aiaptă calul galbin și se-nalță. RETEGANUL, P. III 24. ♦ Tranz. A arunca, a azvîrli, a repezi cu putere. Aiaptă Ciolanul cumplit tocma în ureche Lui Aordel. BUDAI-DELEANU, Ț. 408.

AIEPTÁ, aiépt, vb. I. Refl. (Reg.) A se pregăti pentru a se avânta; a-și lua avânt. ♦ Tranz. A arunca, a repezi cu putere. – Lat. adjectare.

aieptá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 aiáptă; conj. prez. 3 să aiépte

aieptá vb., ind. prez. 1 sg. aiépt, 3 sg. și pl. aiáptă; conj. prez. 3 sg. și pl. aiépte

AIEPTÁ vb. v. arunca, avânta, azvârli, îndrepta, năpusti, năvăli, potrivi, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

aieptá (-t, -át), vb. – A ademeni, a corupe. Lat. allĕctāre (Hasdeu 583; Candrea, Éléments, 90; Pușcariu 41; Candrea-Dens., 28; REW 355; DAR); cf. it. allettare, fr. allécher. Cuv. rar, necunoscut practic în lit.

aieptá (-t, -át), vb. – A arunca. Lat. *aiectāre, de la ēiectāre (Pușcariu 42; Candrea-Dens., 27; DAR). Posibilitatea acestei der. a fost pusă sub semnul întrebării datorită rom. al lui i lat. în hiat, care în mod normal trebuia să dea j (cf. Diculescu, Elementele, 463). Se pare, totuși, că i lat. s-a redus pînă la dispariție înainte de e (Rosetti, I, 73), cf. quietus › (în)cet, astfel că nu există motiv pentru a contesta rezultatul aiepta. Philippide, O rămășiță, 21, propune lat. *abiectāre și Diculescu, Elementele, 463, o compune cu ad de la gr. ἰάπτω „a arunca”, supoziție care nu reprezintă nici un avantaj. În Trans. – Der. aiept, s. n. (aruncare); aieptător, adj. (care aruncă).

aieptà v. Tr. a repezi (cu putere): Fierul pe care-l aiept... (COȘBUC). [Lat. ADJECTARE, a arunca].

aĭépt și (maĭ rar) -éz, a -á v. tr. (lat. e-jectare, a arunca afară. V. înĭept). Trans. Arunc, răped. Îndreptez, potrivesc. Arăt drumu.

aiepta vb. v. ARUNCA. AVÎNTA. AZVÎRLI. ÎNDREPTA. NĂPUSTI. NĂVĂLI. POTRIVI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.