agestru definitie

2 intrări

24 definiții pentru agestru

agést [At: HEM 500 / V: -ru, ajéstru, agiéstru / Pl: ~e și ~uri / E: lat aggestum] (Reg) 1 sn Îngrămădire de bușteni, crengi, pietre etc. aduse de ape când ies din albie. 2 sn Loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. 3 sn Buștean adus de ape. 4 sn Loc fără vânt. 5 a (D. un loc) Deschis vederii. 6 sn Venetic.
agéstru1 sn vz agest
agéstru2 sn [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr agestre] Con de dejecție.
AGÉST, agesturi, s. n. (Reg.) Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui râu; loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. [Var.: agestru (pl. agestre) s. n.] – Lat. aggestum „întăritură, fortificație”.
AGÉSTRU2 s. n. v. agest.
AGÉSTRU1, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.
AGÉST s. n. (Reg.) Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui râu; loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum, „intăritură, fortificație”.
AGÉSTRU, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.
AGÉST S. n. (Regional; și în forma agestru) Aluviune sau îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apele repezi și formînd un fel de stăvilar la cotitura unui rîu. După ce a prins vreun peștișor și s-a pus pe... vreo petricică de pe culmea unui agestru, voiește și el a-și mînca prada sa. MARIAN, O. I 55. ◊ Loc la cotitura unui rîu unde se adună lemnele sau crengile cărate de ape. – Variantă: agéstru s. n.
AGÉSTRU S. f. v. agest.
AGÉST s. n. (Reg.) Aluviune sau îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape, formând un fel de stăvilar la cotitura unui râu; loc la cotitura unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum „intăritură, fortificație”.
agést/agéstru2 (îngrămădire de bușteni) (reg.) s. n., art. agéstul/agéstrul; pl. agésturi/agéstre
agéstru2 (îngrămădire de bușteni) v. agést
agéstru1 (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agéstre
agést/agéstru s. n., pl. agésturi/agéstre
AGÉSTRU s. v. con de dejecție.
AGÉSTRU s.n. Con de dejecție. [Cf. fr. agestre, lat. agester].
AGÉSTRU s. n. con de dejecție. (< fr. agestre)
agést (-te), s. n. – Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (< lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o formă analogică, așa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a cărui conjug. ni se pare neclară (poate nu se folosește la modurile personale); agesti, vb. (a îngrămădi, a aduce aluviuni).
AGÉST n. Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri, aduse de puhoaiele de apă. [Var. agestru] /<lat. aggestum
agést și -éstru n., pl. e și urĭ, lat. aggestus, grămădire, aggestum, întărire, d. ad, la, și gérere, gestum, a purta, a duce). Nord. Aluviune de buștenĭ, vreascurĭ, nomol și petre.
AGESTRU s. (GEOGR.) con de dejecție.
agést, agesturi, (agăst, ageăst), s.n. – (reg.) 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea; om rău (Budești). 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri (Strâmtura). 4. „Ağăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (Vișeu), (ALRRM, 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” < ad „la” + gerere, gestum „a purta, a duce” (Hasdeu, CDDE, Scriban, DEX).
agést, -uri, (agăst, ageăst), s.n. – 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea; om rău (Budești). 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri (Strâmtura). 4. „Ageăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (Vișeu), (ALR 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” (Hasdeu, DA, DEX).

agestru dex

Intrare: agest
agestru substantiv neutru
agest substantiv neutru
Intrare: agestru
agestru substantiv neutru