agat definitie

2 intrări

51 definiții pentru agat

acățá vi vz agăța
agát [At: MACEDONSKI, O. I, 66 / V: / Pl: ~e / E: fr agate] 1 sn Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2-3 sn (Șip) Bijuterie (sau obiect) din agat (1). 4 sf (Îf ~ ă) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice.
agátă sf vz agat
agățá [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agắț / E: ml *accapitare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.
ACĂȚÁ vb. I v. agăța.
AGÁT, agate, s. n. 1. Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2. (În forma agată) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice. [Var.: agátă s. f.] – Din fr. agate.
AGÁTĂ s. f. v. agat.
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).
ACĂȚÁ vb. I v. agăța.
AGÁT, agate, s. n. 1. Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2. (În forma agată) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice. [Var.: agátă s. f.] – Din fr. agate.
AGÁTĂ s. f. v. agat.
AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).
ACĂȚÁ vb. I v. agăța.
AGÁT, agate, s. n. Mineral dur, folosit ca piatră semiprețioasă, prezentînd în secțiune aspectul unor benzi concentrice neregulate, colorate diferit; servește la confecționarea obiectelor de ornament sau a mojarelor de laborator. ◊ Fig. Pe ici, pe colo, apa se încrețea în cercuri de agat. SADOVEANU, O. I 411. – Variantă: agátă (MACEDONSKI, O. I 66) s. f.
AGÁTĂ S. f. v. agat.
AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acățá (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.
ACĂȚÁ vb. I. v. agăța.
AGÁT, agate, s. n. Mineral dur, diferit colorat, folosit ca piatră semiprețioasă. [Var.: agátă s. f.] – Fr. agate (< gr.).
AGÁTĂ s. f. v. agat.
AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda, a anina ceva de un cârlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).
agát (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agáte
agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáte
agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțe
agát (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agáte
agátă (litere tipografice) s. f., pl. agáte
agățá vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 sg. și pl. agáță; conj. prez. 3 sg. și pl. agáțe
AGĂȚÁ vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.
AGĂȚÁ vb. v. acosta, crampona.
A agăța ≠ a desprinde, a deznina
AGÁT s.n. Varietate de cuarț, dură, de diferite culori, folosită ca piatră semiprețioasă. [Var. agată s.f. / < fr. agate].
AGÁTE s.f.pl. Litere tipografice a căror floare corespunde unei litere de șase puncte. [Sg. agată. / cf. fr. agate].
AGÁT s. n. silice, foarte dură, de diferite culori, din benzi paralele de calcedonie, cuarț și ametist, piatră semiprețioasă. (< fr. agate)
AGÁTE s. f. pl. litere tipografice cu floarea de șase puncte. (< fr. agate)
acățá (acắț, át), vb.1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.
AGÁT ~e n. Mineral dur, de diferite culori, utilizat ca piatră semiprețioasă și în tehnică. /<fr. agate
A AGĂȚÁ agăț tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a anina; a prinde. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta. /<lat. accaptiare
A SE AGĂȚÁ mă agăț intranz. 1) (despre ființe) A se apuca strâns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzându-se într-un obiect ascuțit. Mi s-au agățat ciorapii. /<lat. accaptiare
acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].
agată f. piatră prețioasă, foarte dură, de diferite culori.
agățà v. V. acățà.
acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.
acắț, V. acaț.
*agát n., pl. e, și (maĭ rar) agátă f., pl. e (fr. agate, it. ágata, d. lat. achátes [care era și numele unuĭ rîu din Sicilia], d. vgr. ahátes, agat). Un fel de cuarț care constitue o peatră de diferite colorĭ (albastră, roșie) cu zone concentrice și care se poate lustrui frumos. – Se zicea și ahát, după ngr. V. calcedonie.
agắț, V. acaț.
agăța vb. v. ACOSTA. CRAMPONA.
AGĂȚA vb. 1. a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atîrna, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a se fixa, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.)
agat, (engl.= agate) var. criptocristalină de calcedonie (SiO2), cu structură rubanată, determinată de alternanța unor benzi divers colorate: negru cu alb (onix arab), brun cu alb (sardonix), roșu cu alb (carneol); în cazul unor var. alternanța benzilor este dată de succesiunea calcedonie – opal. A. formează depuneri în cavitățile unor roci vulcanice și este folosit, prin șlefuire, ca piatră semiprețioasă, ornamentală, precum și în mecanica de precizie, la confecționerea de lagăre, prisme de sprijin etc.
acățá, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).
acățá, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).
a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun
agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus

agat dex

Intrare: agat
agată substantiv feminin
agat substantiv neutru
Intrare: agăța
agăța verb grupa I conjugarea I
acăța verb grupa I conjugarea I