afumătoare definitie

19 definiții pentru afumătoare

afumător, ~oare [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/25 / Pl: ~i, ~oare / E: afuma + -(ă)tor] 1 sf Instalație specială pentru afumarea cărnii, a peștelui, a prunelor etc. Si: afumătorie (1). 2 sf Încăpere în care are loc procesul de afumare (1-2) Si: afumătorie (2). 3 sf Utilaj pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 4 sf (Înv) Vas în care se ard mirodenii. 5 a Care afumă. 6 sf (Lpl) Mirodenii cu care se afumă prin casă.
AFUMĂTÓR, -OÁRE, (1,2,3,4) afumători, s. f. (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.
AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. Utilaj (metalic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. Afumătorie. 4. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. [Var.: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.
AFUMĂTÓR s. n. v. afumătoare.
AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Înjghebare rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a peștelui sau a prunelor. V. afumătorie. 2. (Învechit) Vas în care se ard mirodenii pentru a afuma prin casă; cățuie. O căție sau afumătoare de argint în forma unei sfere cu capac conic. ODOBESCU, S. I 459.
AFUMĂTOÁRE, afumători, s. f. 1. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. – Din afuma + suf. -(ă)toare.
afumătoáre s. f., g.-d. art. afumătórii; pl. afumătóri
afumătór (rar) adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre
afumătoáre s. f., g.-d. art. afumătórii; pl. afumătóri
afumătór adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre
AFUMĂTOÁRE s. 1. ( BIS.) casoletă, cățuie, (prin Ban.) rușcă. ( În ~ se ard mirodenii.) 2. afumătorie. (~ pentru cârnați.)
AFUMĂTOÁRE ~óri f. 1) Instrument care produce fum fără flăcări servind la liniștirea albinelor când se lucrează la stup. 2) Instalație pentru afumarea cărnii sau a altor alimente; afumătorie. ~ de carne. /a afuma + suf. ~ătoare
AFUMĂTÓR ~i m. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor
afumătoare f. 1. orice văscior cu substanțe mirositoare pentru afumat; 2. pl. chiar acele substanțe mirositoare.
afumător m. cel ce afumă.
afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).
AFUMĂTOARE s. 1. casoletă, cățuie, (prin Ban.) rușcă. (În ~ se ard mirodenii.) 2. afumătorie. (~ pentru cîrnați.)
afumătoare s. v. CĂDELNIȚĂ.
afumătoáre, afumători, s.f. – Construcție de lemn utilizată la afumarea produselor de carne sau pentru uscarea fructelor; bujdei. – Din afuma (< lat. affumare) + suf. -ătoare (DLRM, DEX).

afumătoare dex

Intrare: afumătoare (s.f.)
afumătoare substantiv feminin
Intrare: afumător (adj.)
afumător adjectiv